Nu s-a bucurat mult de confortul de acasă. Ex-deputatul Anatolie Zagorodnîi revine în Penitenciarul nr. 13

Julieta Saviţchi
07/04/2022
realitatea.md

Fostul deputat Antolie Zagorodnîi, învinuit de îmbogăţire ilicită în dosarul parlamentarilor comuniști, care au trecut la democrați în 2015, revine în Penitenciatul nr. 13 după ce a stat câteva zile în sânul familiei. Curtea de Apel Chișinău a schimbat, joi, măsura preventivă din arest la domiciliu în arest la penitenciar pentru 30 de zile.

Judecătorii de instrucţie au examinat demersul avocaților privind eliberarea clientului lor din arest la domiciliu, în timp ce procurorii au insistat pe înăsprirea măsurii preventive.

Anatolie Zagorodnîii, împreună cu alţi trei foşti colegi de partid, a fost pus sub arest preventiv pentru 30 de zile pe 4 februarie curent. Violeta Ivanov a primit atunci mandat de arestare pentru 20 de zile, ulterior fiind plasată în arest la domiciliu.

La 31 martie, Judecătoria Chişinău a dispus ca Anatolie Zagorodnîii, Sergiu Sîrbu, Vladimir Vitiuc şi Artur Reşetnicov să fie plasaţi în arest la domiciliu. Procurorii anticorupţie au contestat deciziile instanţei de fond. Curtea de Apel urmează să se pronunţe în privinţa celorlalţi trei ex-deputaţi.

Cei cinci foști deputați care au pus umărul la platforma social-democrată formată de Vladimir Plahotniuc au fost reținuți pe 2 februarie, după ce procurorii anticorupţie au descins la 13 foşti parlamentari din PCRM, care au părăsit formaţiunea condusă de Vladimir Voronin și care au aderat la Partidul Democrat. Aceştia sunt învinuiţi de îmbogăţire ilicită.

Cei 14 foşti deputaţi sunt Alexandr Banicov, Anatolie Zagorodnîi, Boris Golovin, Anatolie Gorilă, Igor Vremea, Corneliu Mihalache, Galina Balmoş, Sergiu Stați, Elena Gudumac, Petru Porcescu, Victor Mîndru, Violeta Ivanov, Artur Reşetnicov, Vladimir Vitiuc.

În urma investigaţiilor preliminare, s-a stabilit că cheltuielile ex-deputaților cercetați depășesc veniturile licite ale acestora în unele cazuri cu 350.000 de lei, iar în alte cazuri această diferență atinge valoare de circa 4,6 milioane de lei.

Julieta Saviţchi
07/04/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii