Numărul persoanelor asigurate medical din regiunea trasnistreană, în creștere

Tatiana Gherța
31/01/2023
Sursa: CIJM

Executivul de la Chișinău anunță o creștere cu 8,48% a cetățenilor domiciliați în regiunea transnistreană pentru care asigurarea medicală este acoperită de Guvernul Republicii Moldova. Dacă în 2021 numărul persoanelor înregistrate era de 19 855, în 2022 cifra a crescut până la 21 694.  Datele au fost prezentate de Biroul de Reintegrare.

Cele mai des, beneficiarii din regiunea separatistă se adresează după asistență medicală la centrele din s. Varnița, raionul Anenii Noi și din comuna Coșnița, Dubăsari. La Varnița sunt deservite anual aproximativ 16,5 mii persoane, iar un număr dublu, de circa 32,5 mii, în centrul medical care activează la Coșnița.

Conform prevederilor legale, de asigurare medicală gratuită beneficiază cetățenii neangajați în câmpul muncii. Este vorba de: copii cu vârsta de până la 18 ani, elevii şi studenții care își fac studiile cu frecvență în instituțiile de învățământ, gravidele, persoanele cu dizabilități severe, accentuate sau medii, pensionarii, șomerii înregistrați la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, persoanele din familiile defavorizate care beneficiază de ajutor social etc.

În total, pe teritoriul țării sunt 1,6 milioane de beneficiari de asigurare medicală gratuită, pentru care Guvernul a prevăzut aproape 7 miliarde de lei.

Tatiana Gherța
31/01/2023



Follow us on Telegram

Comentarii