„O astfel de abordare există în Ucraina, România”. Consultări publice pentru legea judecării în lipsă

Mădălin Necșuțu
12/05/2022

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a declarat joi că a avut joi consultări publice pe tema proiectului de lege care se referă la modificarea actualei legislații în sensul instrumentării cauzelor penale în lipsa persoanei.

Această modificare i-ar viza în special pe marii corupți care au reușit să fugă din țară în unele de unde procedurile de extrădarea sunt extrem de dificile. „Odată cu intrarea lui în vigoare, va fi posibilă tragerea la răspundere a mai multor hoți, dar și confiscarea averii lor. Așa este corect, asta așteaptă cetățenii”, a precizat Litvinenco.

El a mai afirmat că astfel de proceduri există atât în România, Ucraina, dar și alte state europene.

„Cunoaștem situația actuală, când avem nenumărate dosare de rezonanță nefinalizate, pentru că persoanele culpabile, față de care există bănuieli rezonabile că ar fi prejudiciat statul și ar fi furat banii cetățenilor noștri, au reușit să fugă din țară sau să se ascundă, sfidând cu bună știință legislația și bunul simț”, a scris Litvinenco pe pagina sa de Facebook.

El a mai precizat că prin această inițiativă legislativă este propusă introducerea unui mecanism ce prevede efectuarea unei proceduri speciale la faza de urmărire penală în partea ce ține de înaintarea învinuirii și înaintarea acuzării în absența învinuitului.

„Și anume, judecătorul de instrucție să fie cel care va autoriza sau nu acțiunea de înaintare a acuzării și „va permite” judecarea cauzei în lipsa inculpatului. Evident că dacă procurorul va prezenta suficiente probe prin care va demonstra că acesta s-a eschivat de la urmărirea penală. Astfel, urmărim să simplificăm și să evităm blocarea dosarelor penale, pentru că inculpații „dispar” și sunt „de negăsit”, iar dosarele în care sunt vizați se prăfuiesc pe mesele procurorilor și judecătorilor”, a completat ministrul Justiției.

Mădălin Necșuțu
12/05/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii