O nouă licitație la Termoelectrica, un nou scandal

Ion Chișlea
29/06/2022

Societatea pe Acțiuni Termoelectrica, întreprindere cu capital de stat, a intrat într-un nou scandal, după ce a anulat licitația pentru reparația unei turbine la Centrala Electrică cu Termoficare nr. 2 din Chișinău și a selectat câștigătorul printr-o procedură directă. Această modalitate de selectare a companiei prestatoare de servicii a trezit critici din partea unor lideri de partide și acuzații că procedura de selectare ar fi fost netransaprentă. De cealaltă parte, SA Termoelectica afirmă că s-a procedat conform legislației în vigoare.   

Termoelectrica anunță printr-un comunicat de presă despre anularea procedurii de achiziție a lucrărilor de reparație capitală a unei turbine în blocul trei al Centralei Electrice cu Termoficare nr. 2 din Chișinău. Reparația presupune controlul metalului și prelungirea resursei de exploatare a turbinei, dar și reparația capitală a generatorului. 

„Decizia a fost luată în urma constatării că ofertele depuse de toți participanții la procedura nominalizată au fost neconforme, grupul de lucru fiind în imposibilitatea adjudecării contractului”. anunță un comunicat de presă al companiei”, anunță Termoelectrica.

Potrivit documentației publicate în sistemul de achiziții publice M-Tender, pentru licitația respectivă au fost depuse trei oferte, criteriul de selectare a câștigătorului fiind mărimea prețului ofertat pentru executarea lucrărilor. Cea mai avantajoasă ofertă a fost prezentată de compania   Turboenergy Power SRL din România, care a cerut  5,95 milioane lei pentru efectuarea lucrărilor. Firma Horus SRL s-a oferit să efectueze lucrările pentru 6,8 milioane lei iar compania ucraineană Harkov Energoremont Holding a prezentat o ofertă de preț de 8,12 milioane lei.

După ce toate cele trei oferte au fost refuzate, comisia de selectare a recurs la o altă procedură pentru a selecta executorul lucrărilor.

„Într-o măsură strict necesară din motive de maximă urgență ca urmare a unor evenimente imprevizibile pentru entitatea contractantă, unde nu se pot respecta termenii pentru procedura de licitație deschisă, licitație restrânsă și de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare în aceeași zi, a fost inițiată o altă procedură prevăzută de art. 40 al Legii nr. 74 din 21.05.2020 privind achizițiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor și serviciilor poștale – procedura de negociere, fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare”,explică Termoelectrica.

 În urma acestei proceduri, contractul de executare a lucrărilor a fost atribuit Horus SRL, care a propus o ofertă de preț de 5,4 milioane de lei, în timp ce Turboenergy Power a propus o ofertă în valoare de 5,64 milioane lei.

Modalitatea de selectare a ridicat semne de întrebare. Președintele formațiunii extraparlamentare Partidul Schimbării Ștefan Gligor a declarat pe pagina sa de Facebook, că Horus SRL, „este în continuare favorizată la greu”.

„Este clar că în domeniul achizițiilor publice în domeniul energetic nu s-au schimbat prea multe, iar traficul de influență este o normă”, conchide acesta.

Horus SRL și Turboenergy Power  nu sunt la prima dispută pentru executarea lucrărilor la Termoelectrica. Horus, care este partenerul companiei Silovîe Mașini din Federația Rusă, a câștigat în luna aprilie o licitație de 13 milioane de euro pentru reabilitarea a două blocuri ale aceleiaș CET II. Turboenergy Power a contesta, a urmat un scandal, iar contractul de reabilitare a fost anulat.

Ion Chișlea
29/06/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii