O nouă Misiune a UE în Moldova, pentru o Moldovă mai rezilientă

Mihaela Cibotaru
31/05/2023
captură

„Moldova este una dintre cele mai afectate țări de invazia Rusiei în Ucraina. Rusia încearcă să destabilizeze situația din Moldova prin interferențe și acțiuni hibride. Sunt aici ca să transmit un mesaj clar: Moldova nu este singură. Sunteți un partener strategic, un viitor membru al Uniunii Europene (UE)”, a declarat Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell. Declarația a fost făcută cu ocazia lansării Misiunii de parteneriat a UE în Republica Moldova, în cadrul unei conferințe comune cu ministrul Afacerilor Externe, Nicu Popescu și ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco.

Potrivit oficialului european, lansarea Misiunii de Parteneriat UE- RM este un alt semn politic al suportului UE în circumstanțele dificile curente. Misiunea curentă este una inovativă și ea urmează să contribuie la fortificarea capacităților de management al crizelor în sectorul de securitate al țării. La fel, Misiunea va oferi suport strategic și operațional, în vederea pregătirii pentru crize viitoare.

Potrivit lui Borrell, Misiunea lansată va contribui la creșterea rezistenței pentru a face față amenințărilor hibride, în special în domeniul securității cibernetice și interferențele străine și manipularea, care este o amenințare permanent crescândă, care pune în pericol democrațiile. Nu în ultimul rând, în cadrul Misiunii va fi oferit suport operațional pe obiective concrete. „Scopul general al Misiunii este să fortifice reziliența Moldovei”, a sumarizat înaltul oaspete.

Josep Borrell a menționat că luna trecută au fost impuse sancțiuni contra persoanelor implicate în acțiuni ce au urmărit destabilizarea țării, iar ieri au fost introduse sancțiuni contra primului grup de politicieni și oameni de afaceri moldoveni și ruși, legați de frauda bancară, care a rezultat cu pierderi enorme pentru țară. El i-a numit pe Ilan Șor, Vladimir Plahotniuc, Marina Tauber, Gheorghe Cavcaliuc și Igor Ceaika - persoane care au conexiuni cu tentativele de destabilizare ale Moldovei orchestrate de Kremlin. „Este prima oară când am folosit acest regim de sancțiuni pentru Moldova, dar lista nu este finală și suntem pregătiți să utilizăm acest regim de fiecare dată când vom vedea tentative de a destabiliza Moldova”, a declarat oficialul european. El a menționat că cetățenii UE și cetățenii Moldovei întâmpină aceleași provocări și „Dacă facem Moldova mai puternică, fortificăm UE”.

Ministrul Afacerilor Externe, Nicu Popescu, a apreciat că noua Misiune este un pas important pentru consolidarea capacităților și fortificarea rezilienței Moldovei. „Lansarea acestei misiuni are loc într-un context regional foarte complex, marcat de războiul și agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, dar și de politicile aplicate de Federația Rusă față de statul nostru timp de 30 de ani, foarte ostile, care au vizat destabilizarea statului, care s-au manifestat prin sprijinul pentru separatismul transnistrean, prin menținerea ilegală a prezenței militare ruse în stânga Nistrului, prin embargouri și restricții comerciale”, a spus Nicu Popescu. El a declarat că politicile Rusiei au eșuat, pentru că Moldova își dorește să trăiască în libertate, democrație și să continue calea de aderare la UE.

Misiunea va fi condusă de Cosmin Dinescu, ambasadorul României în Lituania şi Letonia.

Mihaela Cibotaru
31/05/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii