O rețea de contrabadiști de țigări, reținuți la Briceni. Aceștia pregăteau o schemă de contrabandă cu arme din Ucraina

Mădălin Necșuțu
06/05/2022

Șase persoane au fost reținute și cinci automobile au fost sechestratate în urma a 25 de percheziții ce au avut loc, joi, în raionul Briceni. Mai mult, conform informațiilor autorităților, s-a stabilit că grupul infracțional pregătea o nouă schemă de contrabandă cu arme din Ucraina.

Măsurile de investigație și acțiunile de urmărire penală au fost desfășurate de către ofițerii de investigații ai Poliției de Frontieră în comun cu Serviciul de Informații și Securitate și Procuratura Anticorupție.

„În cadrul cauzei penale au fost documentate acțiunile ilegale a grupării privind transbordarea, prin zona verde a frontierei moldo-române, a circa 125.000 pachete de țigări, valorificate la 3.000.000 lei. Pentru a reuși aceste ilegalități, membrii grupării ar fi identificat polițiști de frontieră care contra sumei de 18.000 euro li se facilitau transportarea țigărilor peste frontieră. De menționat că aceste acțiuni au fost monitorizate în permanență, iar toate cazurile de corupere a angajaților Poliției de Frontieră erau denunțate organului de anchetă”, se arată în comunicatul Procuraturii generale.

Cercetările continuă în scopul identificării tuturor complicilor și acumulării probelor pertinente pe cazul dat, mai precizează procurorii.

Mădălin Necșuțu
06/05/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii