Părinții raportează actele de corupție, iar Direcția educație a Capitalei neagă acuzaţiile

Mariana Colun
13/04/2016
Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb. Foto: europalibera.org

Direcţia educaţie, tineret şi sport a Consiliului municipal Chişinău susţine că nu a primit până în prezent plângeri din partea părinților, chiar dacă mai mulţi dintre ei au raportat de nenumărate ori, pe Harta Corupției a portalului Anticoruptie.md, cazuri de luări de mită, conflicte de interese sau delapidări de fonduri în instituțiile în care învață odraslele lor. Mai mult, detaliile privind cazurile relatate ar fi exagerate, se arată într-un răspuns semnat de Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb şi expediat în adresa redacției.

Astfel, cu referire la cazul de la Liceul Tudor Vladimirescu, despre care un părinte a scris pe Harta Corupției, fiind nemulțumit că elevilor li s-ar cere bani pentru admiterea în clasa a 10-a, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb a răspuns că, potrivit notei explicative a directorului liceului, înmatricularea s-a realizat în conformitate cu prevederile legale. „Nici la liceu şi nici la DGETS, pe parcursul desfăşurării admiterii nu s-au înregistrat plângeri”, a subliniat șefa Direcţiei educaţie Chișinău.

De asemenea, Nagnibeda-Tverdohleb susține că directoarea Grădiniței nr. 23, care potrivit părinților ar fi șefă a două instituții diferite de învățământ preșcolar și ar cere 3.000 de lei pentru înmatriculare, administrează de fapt o grădiniţă cu două blocuri. „În nota explicativă, Ana Condrea afirmă că înmatricularea copiilor la grădiniţă se face gratuit, conform legislaţiei, iar în grădiniţă activează o fundaţie a părinţilor care sprijină benevol instituţia. În acest context, DGETS precizează că toate asociaţiile sau fundaţiile de părinţi sunt administrate doar de comitetele părinteşti. Administraţia grădiniţei nu are dreptul să se implice în gestionarea ei”, a menționat Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb.

Al treilea caz se referă la Liceul „Liviu Rebreanu” în incinta căruia, potrivit unei plângeri publicate  pe Harta Corupției, s-a deschis un magazin mic cu rechizite şcolare, de unde elevii ar fi obligați să procure „caietele pentru lucrări”, iar în subsolul liceului s-a amenajat o sală de fitness care ar aparţine şefei de studii şi care ar fi dată în chirie elevilor după ore. Și în acest caz Nagnibeda-Tverdohleb a găsit explicaţie. „Încăperea cu suprafaţa de 51,1 metri pătrați din soclul blocului A al liceului este dată în locaţiune dnei M. Celac pentru desfăşurarea activităţilor sportive conform Deciziei Consiliului Municipal Chişinău nr. 5/40 din 17.09.2012. Spaţiul cu suprafaţa de cinci metri pătrați din holul liceului este dat în locaţiune SRL „BLOCNOTES" pentru amplasarea unei tarabe pentru comercializarea rechizitelor şcolare, conform Deciziei Consiliului municipal Chişinău, nr. 2/38 — 22 din 04.martie 2014. Direcția nu a sesizat plângeri din partea părinţilor precum că elevii ar fi obligați să procure materiale didactice anume de la această tarabă”, a conchis șefa de la DGETS.

Mariana Colun
13/04/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii