Parlamentul a abrogat Legea cu privire la cetățenie prin investiție. Ce se întâmplă cu persoanele care au beneficiat de acest drept?

Anticoruptie.md
18/06/2019

Parlamentul a abrogat astăzi, în prima lectură, Legea cu privire la dobândirea cetățeniei prin investiție. Autorii proiectului au motivat că prezenta lege ar putea să fie folosită de cei implicați în furtul miliardului și reprezintă o amenințare la adresa securității statului. În cazul cetățeniilor acordate în conformitate cu această lege, vor fi efectuate verificări și, dacă beneficiarii nu prezintă riscuri pentru securitatea statului, vor păstra cetățenia.

„Această lege a fost adoptată într-un mod absolut netransparent. Atât în forma sa inițială, cât și în varianta modificată în urma amendamentelor deputatului PDM, Eugeniu Nichiforciuc, poate să aibă consecințe dezastruoase pentru securitatea R. Moldova implicit pentru siguranța cetățenilor săi. În plus, în posesia cetățeniei Republicii Moldova ar putea să ajungă persoane cu trecut dubios din alte state”, a menționat deputatul blocului politic ACUM, Sergiu Litvinenco.

Totodată, același deputat a amintit riscul această lege ar putea să fie folosită de cei implicați în furtul miliardului. „Datorită acestei legi, persoane interpuse din afara țării au posibilitatea să procure bunuri imobile sau hârtii de valoare din țară astfel banii furați să fie spălați. Toate aceste riscuri au fost semnalate de către Centrul Național Anticorupție în raportul său de expertiză asupra acestei legi”, a observat Litvinenco.

În cazul cetățeniilor acordate în conformitate cu această lege, vor fi efectuate verificări și dacă beneficiarii nu prezintă riscuri, vor păstra cetățenia.

Conform prevederilor Legii privind dobândirea cetăţeniei prin investiţii adoptată în 2018, numele şi prenumele persoanelor care urmau să devină cetăţeni ai R. Moldova trebuiau să fie secretizate. Au fost create 5.000 de cetățenii ce puteau fi acordate contra sumei de 100.000 de euro în Fondul de dezvoltare durabilă sau cel puțin 250.000 de euro de euro într-un domeniu strategic de activitate.

Trebuie menționat că Serviciului de Informații și Securitate nu i s-a permis să verifice în prealabil persoanele. Astfel că oricine, indiferent de antecedente penale, putea să obțină cetățenia R. Moldova.

Anticoruptie.md
18/06/2019

Comentarii