Amendamente adoptate cu încălcarea legislației, transparența decizională îndoielnică, un proces de votare defectuos și neasigurarea unui proces autentic de dezbatere a documentelor discutate – acestea sunt neajunsurile constatate de Asociația Promo-LEX la ultima ședință plenară a Parlamentului, din sesiunea de primăvară.
Asociația notează că ordinea de zi a ultimei ședințe a fost modificată în proporție de 113%, însă majoritatea parlamentară a refuzat includerea a 9 propuneri înaintate de opoziție, inclusiv audierea în plen a miniștrilor Agriculturii și Sănătății. Astfel, deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au declarat că boicotează ședința și au părăsit sala de ședințe, unde deja „tradițional” absentau cei 8 deputați independenți și neafiliați.
„În lipsa opoziției, 69% din proiecte au fost votate de majoritatea parlamentară în urma unor dezbateri ce au durat până la 5 minute. Cea mai lungă dezbatere – de 35 de minute – a fost pe marginea reformei sistemului de asistență socială „Restart”, se arată în comunicat. Totodată, în cadrul ședinței a fost afectată și transparența votului, fiind nefuncțional sistemul electronic de vot și deputații au votat ridicând mâna.
Potrivit Promo-LEX, din cele 42 de proiecte examinate în cadrul ultimei ședințe, „23 de proiecte (59%) au fost votate cu încălcarea transparenței decizionale, nefiind solicitate/ acordate /publicate acte aferente proiectelor și nefiind respectat termenul de cel puțin 10 zile lucrătoare prevăzut pentru prezentarea recomandărilor părților interesate”. În cazul a 64% din proiectele examinate a fost restricționat dreptul deputaților, comisiilor permanente și fracțiunilor parlamentare de depunere a amendamentelor în termenul de 30 de zile după primirea proiectului.
Parlamentul a adoptat legea care restricționează dreptul de a fi ales, pe o perioadă de 5 ani, pentru membrii organului executiv și persoanele care ocupau funcții elective din partea partidului politic ȘOR, declarat neconstituțional. Proiectul de lege a fost inițial consultat public, ulterior în el au fost incluse amendamente ce vizează acordarea dreptului organelor electorale de a constata coruperea electorală; sancționarea penală a traseismului politic (corupere politică activă/ pasivă) și participarea studenților la alegerile locale. Promo-LEX subliniază că legea prevede că „proiectul completat cu aspecte şi concepte noi sau modificat mai mult de 30% trebuie remis repetat spre avizare și consultare publică”, ceea ce nu a fost respectat în cazul acestei legi.
După ce a votat a 9-a oară prelungirea, cu 60 de zile, a stării de urgență, „contrar Regulamentului, Parlamentul nu a adoptat în lectură finală proiectul care urmărea stabilirea unui control parlamentar eficient asupra dispozițiilor emise de către Comisia pentru Situații Excepționale”, menționează Promo-LEX.
Alte restanțe ale Parlamentului, potrivit asociației, țin de exercitarea funcției de control parlamentar prin audierea rapoartelor unor autorități: Guvernul – luna aprilie, Agentul guvernamental – 31 martie, Banca Națională a Moldovei și Comisia Națională a Pieței Financiare – 1 iunie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică – 30 iunie.
La începutul lunii iunie, Promo-LEX a lansat pagina web 101.promolex.md, dedicată activității legislativului, unde cetățenii pot afla detalii despre activitatea deputaților și funcționarea Parlamentului. Scopul creării paginii a fost de a sigura o transparență mai mare a instituției, de a eficientiza procedurile legislative și de a responsabiliza părțile implicate.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii