Peste 70 de mii de refugiați din Ucraina au intrat în Republica Moldova în ultimile patru zile

Cornelia Cozonac
27/02/2022
Foto: CIJM

Peste 70 de mii de refugiați din Ucraina au intrat în Republica Moldova, în ultimile patru zile, de când a început războiul în țara vecină. Peste 30 de mii de persoane au părăsit Republica Moldova, plecând spre alte state. Cei mai mulți care au rămas în Moldova au nevoie de asistență și Guvernul de la Chișinău a mobilizat toate resursele posibile pentru a le ajuta celor care au nevoie. „Este o mobilizare execpțională atât a reprezentanților structurilor de stat, cât și a cetățenilor, pentru a ajuta refugiații ucraineni”, a spus prim-ministra Natalia Gavriliță, duminică, într-o conferință de presă. 

Natalia Gavrilița a menționat că autoritățile moldvenești au mobilizat toate eforturile pentru a deschide mai multe centre în care să fie cazați refugiații. La fel au fost deschise câteva conturi pe care cetățenii pot face donații pentru susținerea refugiaților ucraineni.   

Comisia pentru Situații Excepționale a adoptat astăzi mai multe decizii ce se referă la suportul acordat refugiaților și gestionarea viitoarelor ajutoare umanitare internațioane ce ar urma să vină în Republica Moldova în următoarele zile. De asemeneam, vor fi create patru centre de colectare a donațiilor din țară, iar cei care vor să facă voluntariat se pot organiza pe pagina de Facebook Moldova pentru pace, a mai spus Gavrilița.

În dimineața zilei de duminică Ministerul de Interne a comunicat că o femeie din Ucraina a decedat la scurt timp după ce a ajuns în Republica Moldova în urma unui stop cardiac. Femeia fusese în drum timp de 50 de ore.  

Unul dintre centrele de cazare este deschis în Chișinău, la Moldexpo, și are o capacitate totală de 500 de locuri. Duminică, numarul celor cazați la Centru Moldexpo era aproape de 500. Autoritățile au anunțat că în cazul în care locurile de cazare vor fi completate, refugiații ucraineni vor fi redirecționați către alte centre.

Agenția Națională de Transport Automobile împreună cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și Ministerul Afacerilor Interne asigură tot sprijinul necesar transportului cetățenilor sosiți din Ucraina prin punctele de trecere a frontierei Palanca și Otaci. Transportatorii vor asigura transportul în fiecare zi a tuturor celor care au nevoie de ajutor, din punctele de trecere a frontierei Palanca și Otaci, până la destinație, în funcție de necesitate.

Cornelia Cozonac
27/02/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii