În timpul vizitei la Salzburg, Austria, șefa statului, Maia Sandu, s-a întâlnit cu omologul său austriac, Alexander Van der Bellen. Cei doi oficiali au discutat despre asistența pentru dezvoltare din partea Austriei pentru țara noastră, cât și despre parcursul european al Republciii Moldova. Pe lângă subiectele prioritare de pe agenda de discuție, Sandu l-a invitat pe președintele austriac să viziteze în acest an Republica Moldova.
În cadrul discuției dintre cei doi, oficialii au punctat proiectele de dezvoltare demarate în țara noastă cu susținerea poporului austriac. Unul dintre acestra este construcția staței de epurare a apei în Edineț. Un proiect susținut de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare. De acest proiect vor beneficia circa 26 de mii de cetățeni din municipiul Edineț și orașul Cupcini.
„Am avut o întrevedere călduroasă cu Președintele Austriei, Alexander Van der Bellen - un bun prieten al Republicii Moldova. I-am mulțumit Președintelui Van der Bellen pentru sprijinul de care se bucură Republica Moldova din partea Republicii Austriece, atât prin asistența pentru dezvoltare, cât și prin susținerea parcursului nostru european. Am discutat și despre importanța inițierii negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE în cel mai scurt timp. Pe final, l-am invitat pe Președintele Van der Bellen să viziteze Republica Moldova în acest an. Vom continua colaborarea dintre țările noastre, pentru a realiza cât mai multe proiecte comune pentru cetățeni și pentru a întări pacea și stabilitatea pe continentul european”, a conchis șefa statului.
Înainte de asta, Maia Sandu a avut o întrevedere cu Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, căruia i-a mulțumit pentru suportul acordat țării noastre. Totodată, i-a comunicat oficialului austriac că guvernarea de la Chișinău depune tot efortul pentru a îndeplini condiționalitățile Comisiei Europene și a deschide negocierile cu Uniunea Europeană cât mai curând.

„Contăm și aici pe sprijinul Austriei pentru a convinge comunitatea europeană că Moldova își ia în serios angajamentele și că a pornit un proces de reforme fundamentale. Avem nevoie de toată susținerea pentru a avansa pe calea europeană, singura cale care ne poate asigura pace și bunăstare”, a menționat Maia Sandu.
Precizăm că, vizita de lucru a șefei statului în Austria are legătură cu Summitul Salzburg organizat joi, 27 iulie, în orașul cu același nume. În cadrul evenimentului internațional, Maia Sandu a ținut un discurs despre schimbările geopolitice din Europa și din regiunea noastre.


„Astăzi suntem mai puternici decât acum un an. Acest lucru a fost posibil pentru că în loc să cedăm, ne-am ridicat - ca oameni, ca țară. Cu ajutorul prietenilor și partenerilor noștri, ne-am concentrat pe consolidarea rezilienței noastre, a democrației noastre, pe reformarea și modernizarea instituțiilor și, cel mai important, pe proiectul nostru de țară - aderarea la Uniunea Europeană.”, este unul dintre mesajele transmise de șefa statului.
Președinta a vorbit despre faptul că guvernarea de la Chișinău este ferm angajată în realizarea angajamentelor față de UE și față de proprii cetățeni, precum reforma justiției și curățarea instituțiilor de corupție. În același timp, șefa statului a menționat că autoritățile de la Chișinău diversifică resursele energetice, au repornit importante proiecte de dezvoltare a infrastructurii, deschid și liberalizează economia țării pentru a deveni o țară cât mai atractivă pentru investitorii autohtoni și străini.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii