Președintele raionului Orhei se plânge pe anchetele CNA și IGP după ce a ignorat ordinele Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică

Ilie Gulca
02/02/2022
Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu. Foto: partidulșor.md

Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, acuză guvernarea PAS că folosește angajații Inspectoratului General al Poliției și ai Centrului Național Anticorupție pentru a-i „intimida” pe membrii Comisiei teritoriale pentru sănătate publică din Orhei (CTESP) după ce aceștia au venit cu decizii care contravin cu cele aprobate la nivel de țară.

„Aceștia caută să îi sancționeze personal pe toți cei care au votat în favoarea deciziei care le-a permis elevilor să participe la ore cu prezența fizică, iar agenților economici – să activeze fără restricții. Asta deși, de la nivel central, s-a cerut impunerea unor măsuri dure, inclusiv închiderea școlilor”, se menționează într-un comunicat al Partidului Șor.

Guvernul a dispus instituțiilor specializate ale statului să verifice legalitatea tuturor acțiunilor întreprinse de CTESP Orhei după ce a adoptat decizii care contravin celor aprobate la nivel național, ceea ce este un abuz, se estimează într-un comunicat al executivului.

„Deciziile CTESP Orhei prin care se permit în continuare desfășurarea procesului de studii în cadrul instituțiilor de învățământ general și a instituțiilor extrașcolare cu prezența fizică a elevilor și desfășurarea fără restricții a evenimentelor publice și de evenimentelor de familie cu participarea unui număr mare de oameni sunt nule.

Guvernul a precizat că doar Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică este autoritatea care stabilește regulile în situația de criză creată de pandemia COVID-19.

Comisiile Teritoriale Extraordinare de Sănătate Publică sunt comisiile la nivelul autorităților locale. Hotărârile CNESP sunt obligatorii pentru CTESP.

Ilie Gulca
02/02/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii