Preţul tarifului mic la apă în Chişinău: Miros urât vara şi apeduct în stare critică

Ion Chislea
06/12/2021

Sistemul de aprovizionare cu apă și canalizare din municipiul Chișinău a ajuns în stare critică, iar pentru redresarea situaţiei este nevoie de a majora tarifele pentru apă şi canalizare. Constatarea îi aparține lui Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”.

Ioniţă susţine că sistemul nu este finanţat corespunzător pe motiv că chișinăuienii nu plătesc  pentru canalizare. Expertul consideră că locuitorii municipiului au iluzia că sunt fericiți să achite doar 10,59 lei pentru un metru cub de apă, pe când în alte localități aceasta este cu mult mai scumpă. Însă ,,din cauza celor 2-3 lei pe care nu îi plătesc în plus, toată vara miroase urât în capitală".

Potrivit lui Ioniţă, 76% din banii pe care îi primește Regia Apă-Canal de la consumatori sunt utilizați pentru salarizarea angajaţilor și doar mai puțin de 9% sunt folosiţi pentru investiții în sistemul de apă și canalizare. ”Practic nu se fac investiții. Suntem bucuroși că acest sistem a fost cândva creat și parazităm pe el fără a ne gândi ce se va întâmpla cu el peste ani”, a remarcat analistul economic.

Veaceslav Ioniță a declarat că prima provocare a Republicii Moldova este faptul că populația din orașe, în proporție de 96%, are acces la apă centralizată, iar la sate, doar 55%. Consumatorii de la sate mai au probleme în ceea ce privește calitatea apei, iar cât priveşte sistemul de canalizare, acesta aproape că lipseşte. La orașe, 79% din populație are acces la acest serviciu, iar la sate, doar 2,8%.

A doua provocare, spune expertul, vizează pierderile de apă care sunt catastrofale, fapt care provoacă deficitul de apă potabilă.  „Sistemul este învechit, dar și capacitatea de monitorizare a acestuia lipsește și ca rezultat avem ceea ce avem”, a precizat expertul.

Din cauza că tariful la apă și canalizare a rămas neschimbat, municipiul Chișinău a fost nevoit să aloce din bugetul municipal 33 de milioane de lei Întreprinderii Municipale Apă-Canal pentru rambursarea unui credit luat anterior pentru modernizarea sistemului de aprovizionare cu apă și canalizare.

Cele mai înalte tarife la apă din Republica Moldova le au trei orașe: Telenești, Nisporeni și Basarabeasca, unde prețul unui metru cub variază între 35 și 36 de lei. De cealaltă parte, cele mai mici tarife le au municipiile Chișinău, Bălți și Cahul. Capitala are cel mai mic tarif cu  10,69 de lei, urmează Bălțiul cu aproape 15 lei și Cahulul cu aproape 20 de lei.

Din 1997 și până în prezent, tariful la apă în Chișinău a crescut neuniform. Până în 2006 acesta practic nu a fost schimbat, iar ulterior, timp de trei ani, a crescut de peste trei ori. A urmat o stabilitate, iar în 2017 a avut loc o altă majorare a tarifului, nesemnificativă.

Ion Chislea
06/12/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii