Șefa statului a avut mai multe întrevederi cu lideri europeni, șefi de stat și guvern, cu care a discutat despre cooperarea care aduce beneficii concrete cetățenilor moldoveni și despre eforturile comune de a proteja democrația în țara noastră.
„Am continuat discuțiile despre procesul de integrare europeană și situația economică a Moldovei cu liderii Uniunii Europene: Am convenit să lansăm cât mai curând planul de creștere economică al UE pentru Moldova, dar și să urgentăm reformele în justiție pentru a ne proteja mai bine democrația și țara”, a declarat Președinta Maia Sandu după discuții cu Președintele Consiliului European, Charles Michel, Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.
De asemenea, șefa statului a găzduit o reuniune cu liderii europeni despre întărirea instituțiilor în fața provocărilor cu care se confruntă Moldova. În urma întâlnirii Președintele Franței, Emmanuel Macron, Președintele României, Klaus Iohannis, Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, Prim-ministra Italiei, Giorgia Meloni, Prim-ministrul Marii Britanii, Keir Starmer, precum și Președintele Consiliului European, Charles Michel, și Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și-au reafirmat, într-o declarație comună, sprijinul pentru Republica Moldova și calea europeană reconfirmată la referendumul constituțional din 20 octombrie. Oficialii, de asemenea, au condamnat încercările documentate de a influența rezultatele alegerilor prin manipularea informației, corupție și scheme de cumpărare a voturilor.
„Prin muncă, perseverență și cu ajutorul prietenilor din toate colțurile Europei, vom reuși să dezvoltăm Republica Moldova și să asigurăm în continuare securitatea țării”, a comunicat șefa statului.
Despre securitatea regională, Președinta Maia Sandu a discutat și cu omologul ucrainean, Volodymyr Zelenskyy. Șefa statului a spus că „Moldova este alături de Ucraina în lupta sa pentru libertate și suntem mândri să avansăm împreună către viitorul nostru comun în UE”.
În discuție cu Prim-ministra Italiei, Giorgia Meloni, Președinta Maia Sandu și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul acordat țării noastre și cetățenilor moldoveni care locuiesc și muncesc în Italia. Șefa statului a avut, de asemenea, discuții cu Prim-ministrul Belgiei, Alexander De Croo, Prim-ministra Danemarcei, Mette Frederiksen, Prim-ministrul Finlandei, Petteri Orpo, Prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, Prim-ministrul Luxemburgului, Luc Frieden, Prim-ministrul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, Prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson, Președintele Muntenegrului, Jakov Milatović, precum și Secretarul General al Consiliului Europei, Alain Berset.
Comunitatea Politică Europeană este un forum care reunește țările Uniunii Europene și cele din afara blocului comunitar cu scopul de a discuta provocările cu care se confruntă continentul. Prima reuniune a Comunității a avut loc la Praga, în octombrie 2022, iar cea de-a doua a fost găzduită de Republica Moldova în iunie, 2023.