Procuror surprins la petrecerea lui Harunjen, decorat cu Crucea „Pentru Merit”

Ilie Gulca
03/02/2021
Captură video Jurnal TV

Conform unei hotărâri a Consiliului Superior al Procurorilor, cea mai înaltă distincție, Crucea „Pentru Merit”, Clasa I, i-a fost acordată lui Marcel Cimbir, adjunct al procurorului-șef al Procuraturii municipiului Chișinău, șef al Oficiului Botanica. Aproape 70 de procurori au primit distincții, miercuri, cu prilejul aniversării a XXIX-a de la formarea Procuraturii Republicii Moldova.  

Marcel Cimbir a fost surprins, împreună cu mai mulți colegi, pe 22 mai 2018, de o echipă a Jurnal TV, chefuind în plină zi de muncă acasă la fostul șeful Procuraturii Generale, Eduard Harunjen, care își sărbătorea ziua de naștere.

Procurorii au venit la șeful lor cu flori și cadouri, unii dintre ei fiind aduși cu mașinile de serviciu și așteptați de către șoferi timp de două ore. La plecare, când au văzut echipa de jurnaliști, acuzatorii au luat-o la fugă. Harunjen a declarat atunci echipei Jurnal TV că nu vede nicio problemă în acest lucru.

În declarația de avere și interese personale, pentru 2019, Cimbir a indicat un salariu de 249.223 de lei, un garaj de 87 de metri, obținut prin donație în 2008, un apartament de 67,3 metri pătrați achiziționat în 2016, în valoarea de 430. 914 de lei.

La rubrica „Bunuri imobile în țară și/sau în străinătate”, el a trecut un apartament de 93,8 metri pătrați obținut în 2018 în urma unui contract de cesiune de creanță gratuit. Valoarea indicate a acestui imobil constituie 964.346 de lei.

Soţia procurorului, angajată la Moldcell, este fiica actualului șef al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Veaceslav Untilă. Pentru același an, ea a declarat un salariu de 202.844 de lei.

Drept bunuri mobile, procurorul a indicat oToyota Highlander, fabricat în 2012 și obținut în 2013, în valoare de 20.000 de euro.

Ilie Gulca
03/02/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii