Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a amânat, joi, pentru a doua oară examinarea chestiunii privind aprobarea distincţiilor pe care urmează să le primească mai mulţi procurori cu ocazia jubileului de 30 de ani de la fondarea Procuraturii Republicii Moldova. Motivul a fost imposibilitatea desfăşurării şedinţei din lipsă de cvorum.
Membrii CSP care au făcut act de prezenţă le-au lăsat speranţe procurorilor că se vor întruni vineri dimineaţă pentru a decide asupra distincţiilor.
Chestiunea privind distincţiile procurorilor a fost inclusă în agenda şedinţei CSP din 26 ianuarie, dar a fost amânată după ce ministrul Justiţiei, Sergiu Litvinenco, a solicitat timp pentru examinarea suplimentară a listei nominalizărilor.
Litvinenco nu s-a prezentat la şedinţa de joi a CSP.
În sistemul Procuraturii a devenit o tradiţie ca în fiecare an la data de 29 ianuarie, când esta marcată ziua profesională a procurorului, să fie înmânate disticţii speciale cum ar fi Crucea de Merit, insigna Eminent al Procuraturii şi Medalia pentru Serviciu Impecabil.
Presa a scris anterior că în lista celor decoraţi anii trecuţi au fost şi procurori vizaţi în anchetele jurnalistice pentru probleme de integritate.
Finanţatori:
Parteneri: