Punct final într-un dosar de tortură din aprilie 2009, după un recurs în anulare respins. Un deputat PSRM, fost şef în Poliţie, disculpat definitiv de CSJ

Anticoruptie.md
16/01/2018
Petru Corduneanu (dreapta). Foto: Ziarul de Gardă

Punct final în unul dintre dosarele de tortură din aprilie 2009, după opt ani de judecăţi. Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) a respins recursul în anulare depus de procurori în cazul ex-deputatei Valentina Cuşnir care a declarat că a fost bătută în noaptea de 7 spre 8 aprilie în centrul Capitalei. Astfel, inculpaţii din acest dosar, Petru Corduneanu, ex-şef al Direcţiei ordine publică a Comisariatului de Poliţie Chişinău, ajuns recent în fotoliul de parlamentar, şi adjunctul lui în aprilie 2009, Dumitru Rusu, au scăpat de pedeapsă.  

CSJ a respins în decembrie 2017 recursul în anulare depus în acest caz de Mircea Roşioru, adjunctul procurorului general, după ce în luna mai magistraţii Curţii i-au absolvit de pedeapsă pe cei doi foşti şefi din Poliţie. „Instanţa de recurs a statuat că soluţiile instanţelor de fond privitor la achitarea lui Corduneanu P. şi Rusu D. de învinuirea săvârşirii infracţiunii (...) este corectă, deoarece fapta nu a fost comisă de către aceştia, iar instanţele de fond corect au examinat cauza în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu”, potrivit deciziei CSJ din mai 2017. 

În motivarea recursului în anulare, Mircea Roşioru a notat, între altele, că instanţa de apel şi de recurs ordinar „au ezitat să aprecieze toate argumentele invocate în cererile de apel şi de recurs ordinar, declarat de partea acuzării, raportate la prevederile legislaţiei procesuale şi materiale, prin ce s-a omis cea mai gravă eroare de drept posibilă la judecarea acestei cauze”. Totodată, potrivit recursului în anulare, la adoptarea deciziilor, instanţele de apel şi de recurs nu au luat în consideraţie declaraţiile părţii vătămate, martorilor, celelalte probe prezentate de partea acuzării, soluţia de achitare fiind bazată şi chiar preluată din declaraţiile inculpaţilor şi discursul apărătorilor acestora.

Drept răspuns, judecătorii CSJ nu au constatat „prezenţa erorilor de drept ce ar genera casarea hotărârii atacate, sub aspectele invocate, acestea fiind declarative şi vădit neîntemeiate în speța dată, iar decizia instanţei de recurs ordinar din 30 mai 2017 este întemeiată, motivată şi legală, astfel instanţa de recurs ordinar nu a comis nicio eroare de drept, care ar putea fi considerată ca un viciu fundamental în cauză şi ar putea duce la casarea hotărârii irevocabile”. 

Fosta deputată Valentina Cuşnir susţine că a fost bătută în noapte de 7 spre 8 aprilie în centrul Capitalei. Ulterior, ea a fost internată la Spitalul de Urgenţă din Capitală. „Am trecut prin spatele Guvernului. În faţa mea a apărut Rusu. M-a apucat de mâna dreaptă şi mi-a sucit-o. Îl întrebam de ce face aceasta. S-a mai apropiat un poliţist, pe care nu l-am recunoscut. Acesta mi-a sucit mâna şi mai tare şi m-a apucat de păr. Mă durea îngrozitor. Între timp s-a mai apropiat unul. M-au târât pe asfalt vreo 200 de metri. Strigam şi întrebam de ce mă târăsc. Le-am spus că merg cu ei, dacă e cazul. Dar de ce au procedat aşa? Nu m-aş fi opus să îi însoţesc. În scurt timp, mi-am pierdut cunoştinţa. M-au lăsat lângă un trotuar de pe str. A. Puşkin, undeva, în spatele Guvernului”, povestea Valentina Cuşnir în cadrul unui interviu pentru Ziarul de Gardă, oferit publicaţiei din spital.

După ce a fost achitat de CSJ, Petru Corduneanu a ajuns deputat PSRM, înlocuind-o pe Irina Mizdrenco care a decedat în urma unei boli. Până atunci el a ocupat funcţia de consilier municipal în Chișinău din partea aceluiaşi partid.

Detalii într-o anchetă a Centrului de Investigaţii Jurnalistice „7 aprilie 2009. Piramida ruşinii

Anticoruptie.md
16/01/2018




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii