Experții Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) recomandă autorităților să modifice legislația cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor prin responsabilizarea, consolidarea statutului și mărirea numărului de angajați ai Inspecției Judiciare, organ subordonat Consiliului Superior al Magistraturii. Totodată, juriștii mai propun reducerea etapelor și organelor implicate în examinarea sesizărilor cu privire la abaterile disciplinare ale magistraților. Recomandările se conțin într-o analiză privind răspunderea disciplinară a judecătorilor, lansată recent. 

Pavel Grecu și Nadejda Hriptievschi, autorii studiului, amintesc că, acum doi ani, la 1 ianuarie 2015, a intrat în vigoare Legea privind răspunderea disciplinară a judecătorilor care, deși a introdus un șir de îmbunătățiri, a creat și unele dificultăți în practica organelor disciplinare ale sistemului judecătoresc. 

De exemplu, experții constată că legea a creat un mecanism complicat. „O sesizare privind abaterile disciplinare ale judecătorilor poate fi examinată de cinci organe - Inspecția Judiciară, Completul de admisibilitate al Colegiului Disciplinar, Plenul Colegiului Disciplinar, Consiliul Superior al Magistraturii și Curtea Supremă de Justiție - dintre care, la o etapă sau alta, fiecare dintre acestea poate să anuleze decizia organului care a examinat anterior cauza disciplinară”, potrivit studiului.

În plus, legea acordă Inspecției Judiciare competența de a respinge, în termen de zece zile, ca vădit neîntemeiate acele sesizări care nu țin de răspunderea disciplinară a judecătorilor. De exemplu, în 2015, din 1.889 de sesizări 1.367 sau 72% au fost respinse de Inspecția Judiciară ca vădit neîntemeiate. Din cele 1.367  de decizii, 385 au fost contestate la completele de admisibilitate. „Această competență presupune ca Inspecția Judiciară să respingă doar acele sesizări care nu se încadrează în domeniul răspunderii disciplinare și care pot fi determinate rapid, reieșind din conținutul sesizării și dacă sunt materiale anexate. În practică Inspecția Judiciară interpretează extensiv sintagma de «sesizări vădit neîntemeiate» și respinge chiar și sesizări în care există aparențe de abateri disciplinare. Deseori Inspecția Judiciară nu se încadrează în termenul de zece zile. Această practică este contrară legii”, notează juriștii CRJM. 

Astfel, autorii recomandă modificarea conceptului verificărilor efectuate de Inspecția Judiciară, prin excluderea instituției de sesizări vădit neîntemeiate. În schimb, se propune divizarea etapei de verificare a sesizărilor în verificarea prealabilă cu mărirea termenului și obligația Inspecției Judiciare de a motiva respingerea sesizărilor și cercetarea deplină doar a celor sesizări care conțin indicii unei abateri disciplinare. 

Autorii analizei mai subliniază că există semne că Inspecția Judiciară nu efectuează verificări egal de minuțioase pentru toți judecătorii în privința cărora au fost depuse sesizări. „Legea nu prevede un mecanism pentru recuzarea sau abținerea inspectorilor-judecători de la investigarea sau prezentarea unei cauze disciplinare. De asemenea, legea nu atribuie în mod expres niciunui organ competența de calificare a abaterilor disciplinare deși această competență ar trebui să fie a Inspecției Judiciare. Incertitudinea cu privire la acest aspect creează probleme la examinarea mai avansată a sesizării, de completele de admisibilitate și Colegiul Disciplinar. În același timp, completele de admisibilitate nu pot efectua verificări și examinează doar rapoartele și materialele prezentate de Inspecția Judiciară. Membrii completelor de admisibilitate nu sunt încadrați cu normă deplină. Pe de altă parte, inspectorii-judecători, care au încadrare deplină și au obligația de verificarea a sesizărilor disciplinare, nu au responsabilitatea de încadrare juridică a faptelor și de prezentare a acuzației în Plenul Colegiului Disciplinar. Legea prevede prezența reprezentantului Inspecției Judiciare la examinarea cauzei de Plenul Colegiului Disciplinar, dar această prezență este mai degrabă una formală și se rezumă la susținerea rapoartelor/deciziilor emise la etapa verificărilor”, remarcă Pavel Grecu și Nadejda Hriptievschi. 

Hotărârile Colegiului Disciplinar pot fi atacate la Consiliul Superior al Magistraturii și ulterior la Curtea Supremă de Justiție. Practica din 2015 și primele nouă luni ale anului 2016 a arătat că CSM de regulă menține hotărârile Colegiului Disciplinar, iar în cazul anulării, fie aplică sancțiuni, fie aplică sancțiuni mai dure. „Pe de altă parte, CSM este mai indulgent în cauze ce vizează judecătorii CSJ, anulând sancțiunile disciplinare în privința acestora. La examinarea contestațiilor disciplinare, CSJ în continuare aplică, în mod nejustificat, prevederile legii cu privire la CSM, care-i limitează competența la examinarea procedurii de emitere/adoptare a hotărârii. De asemenea, CSJ, în mod nejustificat, nu publică pe site-ul său hotărârile motivate ale hotărârile emise pe marginea contestațiilor disciplinare. Oportunitatea existenței a două căi de atac a hotărârilor Colegiului Disciplinar este discutabilă. CSM și Colegiul Disciplinar sunt foarte asemănătoare după componență și modul de activitate ca organe quasi-judiciare. Mai mult, membrii CSM pot depune sesizări cu privire la faptele disciplinare și numesc Inspecția Judiciară”, se mai arată în analiză.