Recensământul Populației și Locuințelor 2024// Biroul de Statistică reacționează la valul de întrebări și falsuri apărute în mediul online

Anticoruptie.md
10/04/2024
captura video/moldova1.md

În contextul întrebărilor și preocupărilor cetățenilor privind procesul de recenzare apărute în mediul online, Biroul Național de Statistică (BNS) a prezentat miercuri, 10 aprilie, un material informativ în care oferă răspunsuri la întrebările frecvente despre chestionarele de recensământ. Informațiile sunt oferite în contextul în care în primele zile de la începerea Recensământului Populației și Locuințelor 2024 (RPL), în spațiul public, în special mediul online, au apărut diverse opinii și neclarități legate de informațiile pe care fiecare cetățean trebuie să le prezinte recenzorului. 

Printre cele mai dese curiozități ale internauților se referă la modul în care au fost alcătuite întrebările din chestionarele de recensământ? Potrivit BNS, „întrebările din chestionarele de recensământ au fost pe larg consultate cu instituțiile interesate și societatea civilă, procesul de consultare fiind lansat încă în decembrie 2022 și a inclus mai multe etape.  Astfel, chestionarele au fost definitivate urmare a unui proces extins de consultări publice”.

BNS mai specifică faptul că momentul de referință al Recensământului 2024 este ora 00:00 a zilei de 8 aprilie 2024. Astfel, pentru toate persoanele care vor fi recenzate, datele colectate în chestionarele de recensământ trebuie să se refere la acest moment de referință al recensământului - regulă aplicată pentru toți participanții la recensământ. Totodată, la recensământ nu se vor colecta date despre copiii născuți după ora 00:00, 8 aprilie 2024, care vor fi prezenți în gospodării la momentul interviului, ce poate avea loc în orice zi din perioada de recenzare: 8 aprilie -7 iulie 2024.

În același timp, pentru a identifica reședința obișnuită în localitatea unde are loc interviul unei persoane, în chestionar apare întrebarea dacă „Ați fost prezent în această locuință la miezul nopții între 7 și 8 aprilie?”. 

Unii cetățeni s-au interesat și dacă pot să refuze să participe la recensământ, sau să răspundă doar la unele întrebări? Vor fi sau nu sancționați în acest caz? La acest capitol BNS răspunde că „participarea la recensământ a persoanelor care fac obiect al recenzării este obligatorie prin a furniza, pe propria răspundere, informații corecte și complete conform chestionarelor de recensământ. La întrebări referitor la caracteristicile etno-culturale (etnie, limbă, religie) respondentul poate să aleagă opțiunea Nu declar”. 

O precizare importantă expusă de BNS este legată de faptul că datele recensământului vor servi  pentru colectarea de impozite pe bunurile imobiliare. Recensământul locuințelor din 2024 NU are drept scop colectarea impozitelor de orice tip de la persoane, mai ales că datele obținute sunt confidențiale și utilizate doar în scopuri statistice. 

Recenzorul va efectua 5 vizite la domiciliu, respectiv, în cazul în care nu va fi găsit nimeni acasă acesta va lăsa în cutia poștală, în poartă sau la ușă o înștiințare privind participarea la recensământ, care va conține datele de contact ale recenzorului pentru a stabili împreună o zi și oră convenabilă pentru recenzare.

BNS a combătut și câteva falsuri care au devenit virale în spațiul online. Unul dintre acestea este legat de faptul că recenzorul nu ar avea dreptul să solicite datele cu caracter personal. Potrivit biroului, recenzorul este în drept să facă acest lucru și este obligat să asigure confidențialitatea datelor individuale și vor fixa răspunsurile persoanelor recenzate pe dispozitivul electronic de tip tabletă.

Pentru a vă asigura că persoana care vă solicită datele cu caracter personal este un recenzor, angajat temporar de către BNS, pe perioada RPL, aveți posibilitate să aflați identitatea acestora prin apelarea la Linia verde a recensământului,  la numărul  0 800 800 24  (apeluri gratuite).

În același context, instituția responsabilă de efectuarea recensământului dă asigurări că datele cu caracter personal NU pot fi dezvăluite către nici o persoană fizică sau juridică, de drept public sau privat, inclusiv organizațiile internaționale precum ONU și nici măcar organelor de drept precum poliție, procuratură, instanța de judecată etc.

Printre falsurile vehiculate se regăsește și cel legat de faptul că recenzarea și comunicarea datelor poate fi refuzată, deoarece acestea se regăsesc în registrele de stat și nu va surveni nici o răspundere pentru necomunicare acestora. Este un fals. Respondenții sunt obligați să ofere răspuns la întrebările recenzorului, în caz contrar, ar putea fi amendați contravențional cu până la 2500 de lei. 

BNS îndeamnă cetățenii să se informeze din surse oficiale și sigure, să nu cadă pradă dezinformării. Orice persoană interesată poate obține răspunsuri la orice întrebări prin intermediul mai multor canale:

- Linia verde 0800 800 24

- Email unde pot fi adresate întrebări legate de recensământ: [email protected]

- Chatbox pe pagina dedicată recensământului www.statistica.gov.md/RPL2024.

Precizăm că RPL se desfășoară o dată la zece ani, fiind o activitate de amploare națională, care oferă tabloul demografic complet al țării. Datele colectate în urma recensământului vor oferi informații esențiale și de calitate pentru elaborarea politicilor publice, naționale și locale necesare pentru dezvoltarea economică și socială a țării și pentru a nu lăsa pe nimeni în urmă. Pentru aceasta, participarea activă la RPL a cetățenilor Republicii Moldova este de o importanță majoră.

Acesta este cel de-al 3-lea recensământ de la declararea independenței Republicii Moldova. Valoarea totală a proiectului este de peste 2 milioane de euro, dintre care 2 milioane sunt oferite de Uniunea Europeană, iar 75.000 de euro de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA).

 

Anticoruptie.md
10/04/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii