Cetățenii Republicii Moldova vor putea circula spre și din regiunea transnistreană într-un regim simplificat de circulație, în perioada sărbătorilor de Paști, în zilele de 15-17 și 22-24 aprilie. Totodată, autoritățile de la Tiraspol anunță că anumite persoane vor putea fi verificate în afara regimului simplificat.
Potrivit unui comunicat al Guvernului Republicii Moldova, măsura a fost solicitată de autoritățile de la Chișinău, pentru a asigura „trecerea necondiționată pe linia administrativă a tuturor persoanelor care intenționează să-și viziteze rudele, cei apropiați sau prietenii cu prilejul Sfintelor Sărbători”.
„Exprimăm speranța că această acțiune pozitivă va contribui pe viitor la asigurarea dreptului fundamental la libera circulație a cetățenilor pe întreg teritoriul țării”, se arată în comunicat.
Potrivit ordinului semnat de liderul administrației de la Tiraspol, este permisă traversarea frontierei cetățenilor regiunii transnistrene care locuiesc în zona de frontieră și a celor ce deplasează din/spre teritoriile adiacente ale Moldovei, în baza documentelor de identitate, având viză de reședință în localitățile de lângă frontieră.
Așa-zisul minister al Securității regiunii transnistrene anunță însă că va efectua „verificări în afara cadrului procedurii simplificate de trecere a frontierei de stat a persoanelor, în privința cărora există suficiente motive de a crede că au săvârșit fapte ilegale, sunt anunțate în căutare, se eschivează de la serviciul în Forțele Armate transnistrene, sau pot fi implicate în pregătirea și comiterea actelor teroriste”, se spune în ordin.
Cetățenii Republicii Moldova, care vor intra în regiunea transnistreană pentru o perioadă mai mare decât cea asupra căreia se aplică regimul simplificat de circulație, vor trebui să se înregistreze potrivit procedurilor obișnuite ale Tiraspolului. Totodată, în ordin se menționează că regimul simplificat de circulație nu se aplică și pentru cetățeni altor state.
Cu ocazia sărbătorilor pascale, tradițional, a doua zi de Paști, 17 aprilie și a doua zi de Paștele Blajinilor, 24 aprilie, vor fi zile libere, un anunț în acest sens fiind făcut și de autoritățile din stânga Nistrului.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii