Pompierii și salvatorii moldoveni intră în ultima fază de pregătire pentru a se alătura „celei mai puternice rețele internaționale de cooperare în domeniul prevenirii dezastrelor, pregătirii și răspunsului la ele” – Mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene (UE). Republica Moldova a fost invitată, astăzi, să adere la Mecanism, în cadrul unui briefing comun al Înaltului Comisar European pentru Gestionarea Crizelor, Janez Lenarčič și ministrei Afacerilor Interne, Ana Revenco.
În cadrul evenimentului, Înaltul Comisar a transmis foaia de parcurs pentru aderarea la Mecanismul de protecție civilă al UE. Oficialul european a apreciat că Republica Moldova deja și-a arătat „interesul și capabilitatea de a ajuta alte națiuni”, menționând implicarea salvatorilor și medicilor moldoveni în Turcia, Grecia, România. „Vă așteptăm la masa noastră și în familia noastră a Mecanismului de protecție civilă”, a încheiat Janez Lenarčič.
Ministra de Interne, Ana Revenco, a prezentat reușitele autorităților în gestionarea crizei refugiaților, care au acordat asistență la peste 800.000 de refugiați. „Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGS) a ridicat și a gestionat trei tabere temporare cu tot necesarul pentru un trai decent, a înființat și gestionat o gară temporară pentru transportarea de urgență a refugiaților către zonele sigure”, a spus ministra. Ea a adăugat că IGSU a reușit să acorde suport în timpul căderilor de curent electric de la finele anului trecut, când „a asigurat cu surse de energie alternativă toate unitățile de pompieri și salvatori, pentru ca acestea să funcționeze fără întrerupere, dar și o mare parte a inspectoratelor de poliție”.
Ana Revenco a apreciat că prezența și implicarea proactivă a pompierilor și salvatorilor moldoveni în gestionarea crizei umanitare, a accelerat și a perfecționat substanțial capacitățile țării de protecție civilă și răspuns la crize. La fel, pentru prima dată, Republica Moldova a găzduit și a participat într-un exercițiu internațional, alături de alte 13 țări, în care au fost testate capacitățile și interoperabilitatea sistemului nostru de protecție civilă.
În septembrie 2022, Republica Moldova a depus cererea de aderare la Mecanismul de protecție civilă al UE și a solicitat o evaluare a capacităților de gestionare a riscurilor de dezastre. Comisia Europeană a întreprins două misiuni de evaluare a capacităților de intervenție a țării. „Noi sperăm că rezultatele vor fi favorabile, astfel încât să devenim țară membră a Mecanismul de protecție civilă al UE cât mai curând”, pentru a consolida capacitățile Republicii Moldova de a furniza securitate și de intervenție, a conchis ministra de interne.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii