După implicarea partenerilor externi de dezvoltare în depășirea crizelor umanitare, economice și de ordin energetic, oficialii moldoveni au venit cu o nouă solicitare. Aflat la Bruxelles, la Consiliul UE pentru Afaceri Externe, vicepremierul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu a îndemnat UE să impună sancțiuni împotriva oligarhilor fugari.
Potrivit oficialului moldovean, pe lângă faptul că politicienii fugari au furat ani de zile Republica Moldova, acum încearcă destabilizarea guvernului și sabotarea procesului de aderare la UE.
„Este foarte important pentru noi să avem susținerea Uniunii Europene, să sancționeze oligarhii politici corupți, care împreună cu Rusia încearcă să destabilizeze Republica Moldova. SUA și Marea Britanie deja a înaintat sancțiuni pe numele unor persoane, iată de ce este important ca și UE să facă același lucru. ”, a declarat vicepremierul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu.
De altă parte, ministrul a dat de înțeles că bătălia fugarilor este una pierdută, întrucât Republica Moldova și-a reiterat ferm angajamentul de aderare la UE, iar acest proces este unul ireversibil.
„În acest ultim an am dat dovadă de faptul că putem face față unor situații de criză extrem de grave. Republica Moldova va rămâne ferm pe calea aderării la UE și va lucra alături de și cu sprijinul prietenilor noștri pentru a-și păstra și fortifica pacea, democrația și parcursul european.”, a mai spus Popescu.
Popescu a avut la Bruxelles mai multe întrevederi și a fost implicat în discuțiile privind intensificarea cooperării în domeniul securității și apărării. În acest sens, oficialii s-au referit și la consolidarea hub-ului Republica Moldova-UE pentru securitatea internă şi la colaborarea şi detașarea în Republica Moldova a misiunii civile cu mandat de consiliere în cadrul Politicii de Securitate și Apărare Comună pentru a spori capacitatea ţării noastre de a răspunde provocărilor curente.
Partenerii UE au fost informați despre progresele înregistrate de Republica Moldova în vederea implementării recomandărilor Comisiei Europene, cât și despre pregătirile pentru Summitul Comunității Politice Europene care va avea loc la Chișinău în iunie curent.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii