Republica Moldova va avea trei interconexiuni cu sistemul electroenergetic din România

Cornelia Cozonac
12/09/2023
CIJM

Republica Moldova îşi doreşte ca până în 2030 să aibă trei interconexiuni cu sistemul electroenergetic din România, care să permită funcționarea stabilă a sistemului energetic integrat în cel continental ENTSO-E. Despre aceasta a menționat ministrul Energeticii Victor Parlicov, la București, în cadrul Simpozionul Român al Energiei - SIREN 2023”, organizat de Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME). 

„Noi, tot mai rapid, ne apropiem să facem parte dintr-un sistem energetic şi dintr-o piaţă împreună cu România. Premisa pentru cuplarea pieţelor s-a intensificat enorm. Deja construim o linie Vulcăneşti - Chişinău, care să conecteze interconexiunile Isaccea - Vulcăneşti cu principalul centru de consum, ocolind necesitatea de a trece prin stânga Nistrului, pentru că în prezent puterea din Vulcăneşti, pentru a fi adusă la Chişinău, tot pe la centrala termoelectrică moldovenească din Transnistria trebuie să treacă, pe acolo merg liniile de tensiune înaltă. Acum construim linia Chişinău – Vulcăneşti”, a spus ministrul. 

El a făcut referire la interconexiunea Bălţi - Suceava şi o alta în centrul Republicii Moldova, posibil Străşeni - Iaşi, pentru care s-au alocat deja bani. „Deja am alocat bani - şi aici suntem puţin în faţa României - deja am alocat bani pentru partea de pe stânga Prutului, la interconexiunea Bălţi - Suceava. La fel, deja s-au alocat bani, deşi încă se fac studiile de prefezabilitate, pentru încă o interconexiune, undeva pe centrul Republicii Moldova. Noi ne gândim la zona Străşeni - Iaşi. Sigur că există şi nişte constrângeri pe partea română cu puterea în zona aceea şi atunci se examinează şi alte opţiuni, dar ne dorim să avem în continuare trei interconexiuni robuste între sistemele electroenergetice din Republica Moldova şi din România. Orizontul de timp pentru toate aceste proiecte este 2028 - 2029 şi până în anul 2030 şi în acest context pornim deja lucrul”, a precizat Parlicov.

Ministrul Energiei a mulțumit României pentru sprijinul financiar și politic pe parcursul anilor și în special în timpul crizei energetice din ultimii ani, printre care eforturile de echilibrare a sistemului de gaze, atunci când Federația Rusă a limitat livrările pentru Republica Moldova, livrările de energie electrică din anul 2022, donațiile de păcură și altele. „Nu voi obosi să mulțumesc României și poporului român pentru sprijinul imens acordat Republicii Moldova, inclusiv în timpul acestei crize energetice din ultimii ani, pe care o discutăm astăzi. În acest context, relațiile noastre bilaterale, atât pe infrastructură, cât și comerciale, s-au intensificat atât de mult, încât recent am decis să reanimăm și Grupul de lucru interministerial pe domeniul energiei pentru a coordona activitățile multiple”, a declarat Victor Parlicov.

În același timp, ministrul a subliniat că la Chișinău deja este activă Bursa Română de Mărfuri, iar recent a fost luată decizia de a se extinde în Republica Moldova și de către OPCOM, bursa de energie, care ar urma să efectueze primele tranzacții deja anul viitor.

Între altele, ministrul a mai spus și despre reformele în domeniul energetic desfășurate, printre care și intenția de a privatiza rețelele electrice de distribuție și furnizare din nordul republicii, pentru care, de asemenea, există interes din partea României, crearea Fondului de eficiență energetică și în sectorul public, dar și electrificarea transportului și digitalizarea sectorului, toate cu scopul final de a ajunge la dezvoltare fără emisii de gaze cu efect de seră către anul 2050.

 

Cornelia Cozonac
12/09/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii