România, UE și SUA ajută din nou la greu: aproape 100.000 de doze vor ajunge la Chișinău, primul lot vine astăzi

Madalin Necsutu
19/03/2021
CIJM

Președintele Maia Sandu a anunțat, vineri, pe pagina sa de Facebook că astăzi va sosi în Republica Moldova primul lot de vaccinuri din cele aproape 100.000 de doze promise până la finele lunii martie oferite de România, UE și SUA. 

„Azi mai vine un lot de vaccin. În total, până la sfârșitul lunii martie, în Republica Moldova vor ajunge 46.000 de doze de vaccin prin platforma COVAX și alte 50.000 din donația oferită de România. Le mulțumim încă o dată donatorilor COVAX și României pentru sprijin și solidaritate, în aceste vremuri dificile pentru toți”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

Ea mai anunțat că a cerut Ministerului Sănătății de la Chișinău să pregătească în mod cât mai eficient procesul de distribuție a vaccinului către centrele de vaccinare și să asigure creșterea numărului de oameni vaccinați pe zi. La rândul său, Ministerul Sănătății a anunțat că ajung astăzi 24.500 de vaccinuri Pfizer prin COVAX.

„Vaccinul salvează vieți și orice zi de tărăgănare înseamnă mai mulți bolnavi și mai multe vieți pierdute. Noi facem, în continuare, tot ce ne stă în puteri ca să aducem vaccin pentru cât mai mulți oameni”, a mai scris Maia Sandu. Autoritățile gândesc în acest moment un nou „lockdown” în speranța reducerii numărului de cazuri de coronavirus.

Cine oferă vaccinurile Republicii Moldova

Echipa Europa, care reunește UE și statele sale membre, este unul dintre principalii contribuabili la COVAX cu peste 2,2 miliarde EUR, inclusiv alte 900 milioane EUR garantate recent de Germania. De asemenea, La 18 februarie 2021, Statele Unite s-au angajat să aloce suma inițială de 2 miliarde de dolari SUA - din totalul de 4 miliarde de dolari planificati - către Gavi, Alianța pentru vaccinuri, pentru a sprijini efortul global de vaccinare împotriva COVID-19.

Un efort considerabil îl face și UNICEF, care își mobilizează experiența în calitate de cel mai mare cumpărător unic de vaccinuri din lume și lucrează cu producătorii și partenerii în vederea achiziționării dozelor de vaccin COVID-19, precum și î vederea transportării, aspectelor de logistică și depozitare. UNICEF deja procură anual peste 2 miliarde de doze de vaccinuri pentru imunizarea de rutină și răspunsul la focare în numele a aproape 100 de țări.

COVAX, sistemul de vaccinuri al Acceleratorului accesului la instrumentele COVID-19 (ACT)(link is external), este condus de Coaliția pentru Inovații în Pregătirea Epidemică (CEPI), Gavi, Alianța pentru vaccinuri Gavi) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) - lucrând în parteneriat cu producătorii de vaccinuri din țările dezvoltate și în curs de dezvoltare, UNICEF, Banca Mondială și altele.

Este singura inițiativă globală care lucrează cu guvernele și producătorii pentru a asigura că vaccinurile anti-COVID-19 sunt disponibile la nivel mondial atât pentru țările cu venituri mai mari, cât și pentru cele cu venituri mai mici.

COVAX a elaborat un portofoliu divers de vaccinuri potrivite pentru un șir de împrejurări și populații și este pe cale să-și îndeplinească obiectivul de a livra cel puțin 2 miliarde de doze de vaccin țărilor participante din întreaga lume în 2021, inclusiv cel puțin 1,3 miliarde de doze finanțate de donatori pentru cei 92 de participanți ai Facilității COVAX cu venituri mai mici, sprijinite de Gavi COVAX AMC. Uniunea Europeană este cel mai mare contribuitor la platforma COVAX.

Bilanțul oficial arată că peste 210.000 de persoane s-au infectat deja în Republica Moldova. De asemenea, 4.472 de persoane și-au pierdut viața. 

 

Madalin Necsutu
19/03/2021



Follow us on Telegram

Comentarii