Rusia a fost condamnată la CEDO pentru o înrolare forțată în formațiunile paramilitare din Transnistria

Ilie Gulca
13/07/2021

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a obligat Rusia să plătească 20.000 de euro unui tânăr condamnat pentru că a refuzat din motive religioase să satisfacă serviciul miliar în așa-zisa armată transnistreană. Tinerii din stânga Nistrului continuă să fie înrolați forțat în structurile paramilitare. În caz de eschivare, ei riscă o amendă de până la 1.700 de euro sau până la doi ani închisoare.  

CEDO a stabilit responsabilitatea Federației Ruse pentru încălcarea constatată în prezenta cauză. Magistrații au argumentat controlul efectiv exercitat în regiunea transnistreană și sprijinul militar, economic și politic continuu acordat structurilor din regiune. Prim urmare, Federația Rusă trebuie să achite reclamantului 15.000 de euro pentru prejudiciul moral și alte 5.555 de euro pentru costuri și cheltuieli.

CEDO a constatat violarea Articolului 9 din Convenție – încălcarea dreptului la libertatea de gândire, de conștiință și de religie. De asemenea, Înalta Curtea a constatat că sentința aplicată tânărului pentru eschivarea de la serviciul militar a constituit o ingerință în libertatea sa de a-și manifesta religia. 

Mai mult, magistrații CEDO au stabilit că nu există elemente care ar permite Curții să considere că a existat un temei juridic pentru a interfera cu drepturile reclamantului garantate de Articolul 9 din Convenție.

Membru al unei comunități religioase din regiunea transnistreană, tânărul a solicitat regimului de la Tiraspol să fie încorporat în serviciul civil în schimbul serviciului militar, în baza convingerilor sale religioase.

În 2010, responsabilii de militari au respins solicitarea tânărului și au iniția un dosar penal pentru eschivare de la serviciul militar. În 2011 „judecătoria Râbnița” l-a condamnat pe tânăr la un an de privațiune de libertate pentru infracțiunea imputată. În 2012, „curtea supremă a republicii moldovenești” nistrene a menținut decizia „primei instanțe”.

Cazurile de încălcare a drepturilor persoanelor înrolate forțat sunt confirmate și de constatările oferite de către „ombudsmanul” din regiunea transnistreană.

Astfel, conform datelor prezentate de către acesta, în 2016, au fost condamnate pentru dezertare 87 de persoane, inclusiv din cauza relațiilor nestatutare dintre militari. În 2016, au fost inițiate șapte cauze penale pentru existența relațiilor nestatutare, unde au fost trași la răspundere penală 12 militari. Condițiile inumane nu sunt determinate doar de către relațiile nestatutare între militari, ci și de către abuzurile comise de persoanele cu funcții de răspundere din structurile paramilitare din regiune.

Larisa Kalik, 22 de ani, jurnalistă din Tiraspol, a fost nevoită să plece din Moldova după lansarea în decembrie 2019 a volumului „Anul tinereții” despre experiența tinerilor în pretinsa „armată transnistreană”.

Ilie Gulca
13/07/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii