Rusia, Belarus, Armenia, Tadjikistan și Kârgâzstan au trimis militari în Kazahstan

Ilie Gulca
06/01/2022
Foto: meduza.io

Președintele Organizației Tratatului Securității Colective (OTSC), prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinian, a declarat că decizia privind trimiterea de trupe a fost adoptată din cauza „pericolului securității naționale și suveranității Republicii Kazahstan, provocat inclusiv de ingerință din exterior”.

Preşedintele kazah Kasîm-Jomart Tokaev a cerut sprijin din partea Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), alianţă militară condusă de Rusia din care mai fac parte Armenia, Belarusul, Kazahstanul, Kîrgîzstanul şi Tadjikistanul.

Contingentul de „pacificatori” este alcătuit din unități ale trupelor militare ale Rusiei, Belarus, Armenia, Tadjikistan și Kârgâzstan.

Preşedintele în exerciţiu al OTSC, Nikol Paşinian, a confirmat joi pe Facebook cererea de asistenţă din partea Kazahstanului şi a afirmat că alianţa fostelor republici sovietice va trimite un efectiv neprecizat de „forţe de menţinere a păcii”, pe o durată determinată.

În același timp, mai multe transportoare blindate şi zeci de militari au intrat joi dimineaţă în piaţa centrală din Almatî, capitala economică a Kazahstanului, unde sute de manifestanţi protestau a treia zi consecutiv împotriva guvernului, relatează Reuters. Corespondenţii agenţiei afirmă că în timp ce forţele de ordine se apropiau de mulţimea de protestatari s-au auzit focuri de armă.

Ulterior, poliţia din cel mai mare oraş al ţării a afirmat, potrivit agenţiei de presă ruse Interfax, că zeci de participanţi la revoltă au fost „eliminaţi”.

Tot joi, televiziunea de stat a informat că Banca Naţională a Kazahstanului a decis suspendarea tuturor instituțiilor financiare. Accesul la internet era întrerupt în mare parte din teritoriu.

În urma protestelor declanşate în întreaga ţară de scumpirea gazelor naturale, şi-au pierdut viaţa marţi şi miercuri opt poliţişti şi militari din Garda Naţională.

Nursultan Nazarbaiev, care a condus, de fapt, țara din 1991 până în prezent, și-a dat demisia din funcția de șef al Consiliului Suprem de Securitate. 

Ilie Gulca
06/01/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii