Moldova-Agroindbank (MAIB), liderul neschimbat de mulți ani în ce privește profitul obținut de băncile comerciale moldovenești, a obținut abia al treilea profit după mărime în luna ianuarie. Instituția bancară a fost depășită la acest capitol de Moldindconbank și Victoriabank.
Potrivit raportului pentru profit sau pierdere, făcut public vineri de Banca Națională a Moldovei, deși a avut în ianuarie cele mai mari venituri din dobânzi, care s-au cifrat la 177 milioane de lei, MAIB a obținut un profit de 47 milioane de lei.
La rândul său, Moldindconbank, cu venituri din dobânzi cifrate la 120 milioane lei, a obținut un profit de 74 milioane lei. Și mai mare a fost randamentul Victoriabank care, cu venituri din dobânzi de 91 milioane de lei, a obținut un profit de peste 60 milioane lei.
Profitul mai mic al MAIB a fost cauzat în cea mai mare parte de cheltuielile administrative de aproape două orimai mari decât în cazul celorlalte două bănci dar și de datoriile financiare mai mari.
La situația din septembrie, 2021, MAIB deținea 31,1% din activele sectorului bancar moldovenesc. Băncii îi revenea o cotă de 34,2% din credite acordate. Anul trecut, banca a obținut un profit de 721 milioane lei, fiind lider la acest capitol.
Grație profitabilității înalte și situației stabile, acțiunile MAIB sunt printre cele mai tranzacționate la Bursa de Valori a Moldovei. Pentru moment, acțiunile se vând la bursă la prețul de patru mii de lei unitatea, de 20 de ori mai scump decât valoarea nominală.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii