Consiliul Superior al procurorilor (CSP) îi intervievează pe aspiranții la fotoliul de procuror general. Cei trei candidați - Alexandru Cernei, Octavian Iachimovschi și Ion Munteanu, răspund la întrebările membrilor CSP.
Ion Munteanu a fost numit procuror general interimar în luna ocotmbrie 2022. Atunci, a declarat că va acorda prioritate accelerării examinării în instanţă a dosarelor de corupţie.
ZdG a scris că Ion Munteanu locuiește într-o casă donată în 2017 de socrii săi, Valentin şi Elena Braşovschi. Imobilul cu o suprafață de 105,8 metri pătrați este ridicat pe un teren cu o suprafaţă de 5 ari și are o valoare indicată de 1,2 milioane de lei.
Valentin Braşovschi, socrul procurorului, este fostul administrator al companiei de construcţii „Dansicons” SRL, una din cele mai cunoscute de pe piaţă, fondată de fostul deputat Iurie Dârda. Braşovschi a plecat de la companie în februarie 2017, familia sa fiind proprietara companiei „Ideal Construct”, care din septembrie 2019 a trecut la Victor Soltan.
În 2017, familia procurorului a primit cadou un Mercedes fabricat în 2014, pe care l-a declarat la 50.000 de lei. În acelaşi an, procurorului Ion Munteanu i-a fost oferit în folosinţă gratuită un alt Mercedes, fabricat în 2011.
În 2020, Ion Munteanu şi-a cumpărat un automobil de model Dacia, pentru care a plătit 147.609 lei.
În data de 12 octombrie 2022, prin Decretul Președintelui Republicii Moldova Maia Sandu, Ion Munteanu a fost desemnat să exercite interimatul funcției de Procuror General. Acesta l-a schimbat în funcție pe Dumitru Robu, căruia îi expirase mandatul, exercitat din 6 octombrie 2021.
Octavian Iachimovschi lucrează în Procuratura Anticorupție începând cu 14 iunie 2011. El a fost adjunctul fostului şef al Procuraturii Anticorupţie, dar a fost demis de Stoianoglo pe motiv că trebuie să se concentreze pe dosarul cu privire la frauda bancară.
Pe 15 martie2023, Iachimovschi a fost numit să asigure interimatul funcţiei de şef-adjunct al Procuraturii Anticorupţie (PA), alături de procurorii Vasile Plevan şi Mihail Ivanov. Iachimovschi a fost anterior concurentul Veronicăi Dragalin, în concursul pentru şefia PA.
Procurorul a raportat pentru anul trecut venituri din salariu de 343.979 de lei, îndemnizaţii de la CNAS de 223.308 de lei, iar din activitatea didactică, de 79.200 de lei.
La finele anului 2019, numele lui Iachimovschi a figurat într-un scandal în urma unei petreceri cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Acesta a petrecut-o pe o colegă, în stare de ebrietate, să urce într-un taxi în care se aflau doi bărbaţi necunoscuţi. Cei doi au forţat fata să meargă cu ei şi au violat-o. O anchetă internă de serviciu l-a găsit nevinovat pe Iachimovschi în acest caz.
Alexandru Cernei a îmbrățișat funcția de procuror în septembrie 2014, atunci când CSP l-a desemnat în calitate de câștigător al concursului și a propus Procurorului General candidatura sa, în calitate de absolvent al Institutului Național al Justiției, pentru a fi numit în funcția de procuror în Procuratura Anticorupție. Cernei este procurorul anticorupţie, care, în 2019, a emis ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale în dosarul "kuliokului" transmis de Plahotniuc lui Igor Dodon, dosar care a ajuns în prezent unul de rezonanţă sporită.
Procurorul Alexandru Cernei a fost şi subiectul unei investigaţii jurnalistice a CIJM după ce, în 2021, şi-a procurat o casă de 133,9 metri pătraţi, pentru care a achitat 1.460.986 de lei. Pentru a intra în posesia locuinţei râvnite, omul legii a contractat un credit de un milion de lei de la o bancă comercială, cu dobânda anuală de 7 %, pe care s-a obligat să-l restituie în termen de cinci ani. Până atunci familia a locuit într-un apartament cu suprafața de peste 80 de metri pătraţi pe care îl deţine în proprietate din 2010.
În 2016, familia Cernei a procurat un automobil de model Skoda Octavia, nou-nouţ, pentru care a plătit 14.250 de euro.
Peste un an, familia mai intră în posesia unui automobil abia adus din uzină, de model Hyundai Tucson. Maşina pentru care s-a plătit aproape 19 mii de euro este înregistrată ca proprietate a întreprinderii Donatella-Tur, fondată şi administrată de soţia procurorului, Lilia Cernei.
CSP a anunțat un nou concurs pentru funcția de procuror general, după ce primul a fost anulat. Concursul anterior a fost anulat la câteva zile după proba interviu și anunțarea câștigătorului. Decizia a fost luată după ce s-a constatat că membra CSP, Olesea Vîrlan, a acordat un punctaj nejustificat unuia dintre pretendenți. Din acest motiv concursul a fost anulat, iar la câteva zile distanță Vîrlan și-a anunțat demisia. Pentru al doilea concurs membrii CSP au aprobat o hotărâre cu privire la modificarea Regulamentului privind modul de organizare și desfășurare a concursului pentru selectarea candidatului la funcția de procuror general.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii