Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, face o vizită în Republica Moldova, în perioada 14-15 septembrie. Anunțul a fost făcut, miercuri, de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Daniel Vodă. Potrivit agendei, înaltul oficial va avea, joi, întrevederi cu președinta Maia Sandu, speakerul Parlamentului, Igor Grosu, și premierul Dorin Recean.
”În cadrul vizitei, vor fi discutate ultimele evoluții ce țin de securitatea regională, dar și prioritățile de cooperare pe linia Republica Moldova – NATO, posibilitățile de obținere a expertizei și asistenței Alianței Nord-Atlantice pentru eforturile de democratizare și modernizare a țării noastre, în particular pentru dezvoltarea capacităților de securitate, apărare, combaterea dezinformării și fortificarea rezilienței țării noastre în conformitate cu cerințele mediului actual de securitate”, a declarat Daniel Vodă, citat de RFI.
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană și premierul Dorin Recean vor face, joi, declarații pentru presă, la sediul Guvernului, începând cu ora 12.30.
Potrivit agendei, Mircea Geoană se va întâlni cu şeful Statului Major General al Armatei Naţionale, generalul de brigadă Eduard Ohladciuc, şi cu secretarii de stat din cadrul Ministerului Apărării, Valeriu Mija şi Sergiu Plop. În seara zilei de joi, înaltul oficial va participa la ceremonia de deschidere a Reuniunii Teatrelor Naţionale Româneşti şi va asista la reprezentaţia piesei "Steaua fără nume", de Mihail Sebastian.
Vineri, secretarul general adjunct al NATO se va întâlni cu studenţii Universităţii de Stat a Republicii Moldova, prilej cu care va ţine un discurs şi va participa la o sesiune de întrebări şi răspunsuri. Ulterior, Mircea Geoană va participa, împreună cu reprezentanţi ai societăţii civile, experţi în politică externă, la o masă rotundă organizată de Biroul de legătură al NATO, Asociaţia pentru Politică Externă şi Institutul Aspen România.
Parteneriatul Republica Moldova - NATO are o istorie de 30 de ani, fiind orientat spre dezvoltarea capacităților de contracarare a noilor provocări complexe și asigurarea securității cetățenilor și a statului. La Summitul NATO de la Vilnius, din 11 iulie curent, Alianța și-a reiterat suportul pentru integritatea teritorială, suveranitatea, independența și respectarea statutului de neutralitate al Republicii Moldova. De asemenea, statele NATO au declarat că sprijină dreptul suveran al Republicii Moldova de a-și alege modelul de dezvoltare, cursul de politică externă și de a-și decide viitorul fără careva ingerințe din exterior.
NATO a solicitat Rusiei să-și retragă toate trupele de pe teritoriul Republicii Moldova, staționate fără consimțământul Chișinăului, în regiunea transnistreană, sub egida unei ”misiuni de pacificare”. Totodată, aliaţii au salutat eforturile R.Moldova de a promova reformele democratice şi s-au angajat să sprijine R.Moldova pe măsură ce aceasta face progrese pe calea integrării europene.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii