Şeful direcţiei urmărire penală a CNA şi-a anunţat demisia: „Nu mai cred în independenţa instituţiei”

Anticoruptie.md
14/02/2023
Captură

Fostul procuror anticorupţie, Eugen Rurac, care asigură de aproape un an interimatul funcţiei de şef al Direcţiei urmărire penală din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), a anunţat marţi că demisionează. Anunţul vine la două săptămâni după ce s-a retras din concursul pentru funcţia de şef al Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate şi Cazuri Speciale în urma unui scandal ce privind comisia de evaluare a candidaţilor.

Rurac nu a oferit detalii privind decizia luată, menţionând doar că nu mai are încredere în independenţa CNA.

Amintim că, până a fi desemnat să asigure interimatul funcţiei de şef de direcţie la CNA, Rurac a deţinut timp de un an funcţia de şef al Direcţiei asigurarea ordinii constituţionale din cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate.

Până în ianuarie 2020, Eugen Rurac a fost procuror anticorupţie, dar şi-a dat demisia după ce a nimerit în lista procurorilor incomozi pentru conducerea de atunci a Procuraturii Generale. Situaţia procurorului Rurac s-a agravat, în special, după ce a început să-l investighezepe pe Sergiu Catană, naşul de cununie al ex-preşedintelui Igor Dodon, Sergiu Catană, care deţinea atunci funcţia de director financiar al întreprinderii Metalferos, iar Rurac deconspira schemele privind spălările de bani de la întreprinderea respectivă. Atunci procurorul general Alexandr Stoianoglo a dispus retragerea dosarului Metalferos de la Procuratura Anticorupţie şi l-a repartizat procurorului din Procuratura Generală, Vladislav Căruceru.

Un alt dosar de rezonanţă gestionat de Rurac a fost cel în care fostul preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, Ion Druţă, este învinuit de îmbogăţire ilicită. Dosarul se află în gestiunea Judecătoriei Chişinău.

Eugen Rurac a fost cel care l-a trimis pe banca acuzaţilor pe fostul deputat PLDM, Chiril Lucinschi, fiul celui de al doilea preşedinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, în dosarul fraudei bancare. Chiril Lucinschi a fost condamnat la 4 ani de închisoare, dar Curtea de Apel Chişinău a transmis dosarul la rejudecare în instanţa de fond, unde bate pasul pe loc de mai mult timp.

De asemenea, procurorul Eugen Rurac a fost cel care a renunțat la învinuirea adusă fostei magistrate de la Curtea de Apel, Domnica Manole, trimisă pe banca acuzaţilor în perioada guvernării lui Plahotniuc, învinuită de pronunțarea cu bună știință a unei hotărâri ilegale în favoarea Platformei DA.

Toamna trecută, Eugen Rurac a fost subiectul unui scandal mediatic, după ce a fost filmat la volanul unui Mercedes de lux, iar magistratul Alexei Paniş a depus o sesizarea la Procuratura Anticorupţie ca să-l cerceteze pe Rurac pentru îmbogăţire ilicită.

Eugen Rurac a respins acuzaţiile, precizând că a împrumutat automobilul de la fratele său pentru o lună, după ce soţia sa a accidentat automobilul lor. Totodată, Rurac a depus o plângere la PCCOCS pe Alexei Paniş şi fostul procuror PCCOCS,Vladimir Moşneaga, acum avocatul mai multor membri ai Partidului Şor şi a unor persoane care au făcut parte din anturajul lui Plahotniuc, pe care i-a învinuit de filaj. Paniş şi Moşneaga au respins acuzaţiile.

Eugen Rurac a declarat public toamna trecută că împotriva sa a fost pornită o campanie de denigrare mediatică, pusă la cale de conducerea Partidului Şor, pentru a opri investigaţiile privind finanţarea ilegală a formaţiunii.

În iulie 2022, Ilan Şor i-a acuzat public pe ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Dorel Musteață și șeful interimar al Departamentului Anchetă al Centrului Naţional Anticorupţie, Eugen Rurac, că s-ar afla în spatele dosarelor penale deschise împotrva fotmaţiunii.

Ultima declaraţie de avere şi interese personale semnată de Rurac, care se regăseşte pe portalul Autorităţii Naţionale de Integritate, este pentru anul 2019, în calitate de procuror anticorupţie. Pentru anul 2020 Rurac nu a raportat veniturile pentru că nu s-a aflat în serviciu public, iar pentru anul 2021 declaraţia nu a fost publicată pentru că Rurac s-a aflat în Serviciul SIS. Eugen Rurac a raportat atunci un apartament de 60 de metri pătraţi şi un automobil Skoda, procurate în 2016.


 

Anticoruptie.md
14/02/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii