Oksana Marcenko, soția politicianului ucrainean prorus Viktor Medvedciuk, „cumătrul lui Vladimir Putin”, arestat marți seară de serviciul de securitate al Ucrainei, SBU, pentru înaltă trădare, a solicitat președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, eliberarea imediată a soțului ei.
„Eu, Oksana Marcenko, soția deputatului popular al Ucrainei Viktor Medvedciuk, fac un apel la președintele Zelenski. Vă rog să luați toate măsurile necesare pentru a-l elibera imediat pe soțul meu Viktor Vladimirovici Medvedciuk, care este reținut ilegal de SBU”, a spus ea în untr-un mesaj video publicat miercuri pe canalul ei de YouTube.
„Viktor Vladimirovici nu a încălcat nicio lege a Ucrainei și nu și-a părăsit teritoriul”, a subliniat Marcenko.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat pe 12 aprilie arestarea șefului Consiliului politic al Partidului „Platforma de Opoziție - Pentru viață”, Viktor Medvedciuk, considerat drept cel mai apropiat aliat al președintelui Vladimir Putin în Ucraina. El este acuzat de trădare de patrie, de sprijinire a separatiștilor din estul Ucrainei.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii