UPDATE: . La ora 14.47, spațiul aerian a fost redeschis, după trei ore. Decizia de a închide spaţiul aerian a fost luată în cadrul ședinței Comisiei Interdepartamentale pentru Managementul Spațiului Aerian, în scopul asigurării siguranței și securității aviației civile.
Spaţiul aerian al Republicii Moldova a fost închis, marţi, din motive de securitate. Companiile aeriene au anunţat că spaţiul este închis până la ora 16.00.
Două avioane care urmau să ajungă la Chişinău au făcut cale întoarsă, iar mai multe curse au fost amânate, avioanele fiind reţinute la sol.
Închiderea spaţiului aerian a fost confirmată de purtătoarea de cuvânt al Aeroportului Internaţional Chişinău, Rodica Rusu.
Autorităţile au promis să vină cu explicaţii mai târziu.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii