În sistemul penitenciar din Republica Moldova va fi pus în practică un modul de instruire privind integrarea dimensiunii de gen și prevenirea violenței în bază de gen. Modulul de instruire a fost elaborat de RCTV Memoria și Asociația Femeilor din Poliție din Republica Moldova.
Directoarea RCTV Memoria, Ludmilei Popovici, susține că modul de instruire este un pas important în implementarea Rezoluției 1325 a Consiliului de securitate al ONU „Femeile, pacea și securitatea”, care abordează în mod direct impactul războiului asupra femeilor și contribuția lor la rezolvarea conflictelor și realizarea unei păci stabile. Instruirea și ridicarea gradului de conștientizare a angajaților din sistemul penitenciar privind problema violenței în bază de gen va conduce la eradicarea acestui fenomen cu consecințe grave atât pentru victimele violenței, cât și pentru apropiații acestora, consideră directoarea CRTV Memoria.
Liubovi Jignea-Suveică, directoare adjunctă a Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) a apreciat că integrarea acestui modul în instruirea angajaților și angajatelor din penitenciare răspunde necesităților de schimbare a sistemului penitenciar. Cunoștințele și abilitățile obținute vor permite angajaților din domeniu să identifice, documenteze și examineze cazurile de violență, care afectează nu doar femeile, ci și bărbații, a subliniat ea. Directoare adjunctă a ANP a menționat importanța implicării femeilor la diferite niveluri din sistemul penitenciar, de la gardieni până la poziții manageriale de top, și rolul lor în gestionarea situațiilor de criză sau celor conflictuale.
Mariana Carabanov, coautoarea modulului de instruire și co-fondatoarea Asociației Femeilor din Poliție, spune că modulul vizează formarea angajaților din sistemul penitenciar, integrarea dimensiunii de gen în sistem și prevenirea violenței în bază de gen în penitenciar. Modulul a fost elaborat cu consultarea practicilor internaționale de integrare a dimensiunii de gen în penitenciare, iar suplimentar a fost creată și o bază de resurse care pot fi utilizate în cadrul instruirilor, adaugă experta.
Experții contează că introducerea modulului de instruire în penitenciare va permite informarea angajaților din sistem privind dimensiunea de gen și violența în bază de gen, pentru a preveni violența în baza de gen la locul de muncă și a asigura un mediu de lucru nedescriminatoriu. Totodată, angajații din sistem vor avea cunoștințe pentru a putea identifica eventuale cazuri de violență între deținuți.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii