„Sprijin pentru gestionarea crizei la granița cu Ucraina” // Parlamentul European a votat acordarea a 150 milioane de euro pentru Republica Moldova

Cornelia Cozonac
24/03/2022

Parlamentul European a votat joi, cu o largă majoritate, acordarea unei asistențe macrofinanciare de 150 de milioane de euro pentru a sprijini Republica Moldova în gestionarea crizei refugiaților din Ucraina. Despre aceasta a anunțat pe pagina sa de Facebook, europarlamentarul român Siegfried Mureșan, președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova. 

Asistența este formată din fonduri nerambursabile de 30 de milioane de euro și credite în condiții avantajoase de 120 de milioane de euro.

„Am adoptat astăzi, în procedură de urgență în Parlamentul European, cu 543 de voturi „pentru”, 10 abțineri și 34 „împotrivă”, acordul privind cooperarea dintre Poliția de Frontieră din Republica Moldova și Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex). Prin acest acord, Moldova va primi mai mult sprijin din partea UE pentru gestionarea crizei refugiaților la graniță. Am văzut cu toții în aceste săptămâni acțiunile impresionante de solidaritate în contextul crizei din Ucraina. De la începutul războiului, Republica Moldova a primit cel mai mare număr de refugiați comparativ cu propria populație, cu peste 370.000 de persoane ce au căutat până acum siguranță pe teritoriul său”, a spus europarlamentarul român.

Siegfried Mureșan a mai precizat că Republica Moldova a dovedit că acționează în baza valorilor și principiilor europene și trebuie să fie ajutată  cât mai ult și cât mai repede în această perioadă. 

 

Cornelia Cozonac
24/03/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii