Curtea Constituțională a declarat neconstituțională măsura suspendării de drept a judecătorului până la eliberarea sa din funcție dacă propunerea vine din partea Colegiului Disciplinar. Președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, a menționat că această măsură afectează dreptul judecătorilor la justiție.
Conform magistraților Curții, măsura este una neconstituțională în contextul în care judecătorul, în privința căruia Colegiul Disciplinar a dispus eliberarea din funcție, nu are posibilitatea de a o contesta în mod separat și nu se poate apăra în instanță.
„Judecătorilor suspendați din funcție continuă să li se aplice regimul incompatibilităților și al interdicțiilor din Legea cu privire la statutul judecătorului. Ei sunt obligați, la modul practic, să stagneze din punct de vedere profesional, uneori cu consecințe grave pentru reputația lor și pentru viața lor privată, în general. Curtea a reținut că suspendarea de drept a judecătorului în privința căruia colegiul disciplinar a propus eliberarea din funcție, fără posibilitatea de a contesta în mod separat această măsură în fața unei instanțe de judecată, afectează însăși esența dreptului de acces la justiție.”, a precizat președinta Curții Constituționale, Domnica Manole.
Totuși, Curtea precizează că nu este exclus ca propunerea de suspendare din funcție a judecătorilor să vină din patea Colegiului Disciplinar, cu condiția ca măsura să fie una proporțională cu situația care a stat la baza ei.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii