Energia electrică ar urma să se ieftinească. Anunțul a fost făcut luni, 10 aprilie, de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), care a recepționat deja solicitările operatorilor sistemelor de distribuție și furnizare a energiei electrice. Premier Energy a solicitat adoptarea unui tarif mai mic cu 33 bani, de 3,09 lei/kWh, iar consumatorii FEE Nord ar urma să achite pentru electricitate 3,54 lei/kWh, cu 30 de bani mai puțin.
Potrivit operatorilor, la baza solicitărilor stau contractele încheiate în ultima perioadă de S.A. Energocom, unde sunt specificate procurări de energie de la sursa MGRES (Cuciurgani) - 67,03 USD/MWh, precum și import din sistemul electroenergetic al României - 461,86 / 863,13 RON/MWh
ANRE anunță că miercuri, 12 aprilie, membrii Consiliului de Administrare al ANRE se vor întruni în ședință pentru a examina și aproba tarifele și prețurile reglementate la energia electrică. Până atunci specialiștii din cadrul agenției vor examina și verifica corectitudinea calculelor prezentate în cererile depuse.
Amintim că, ultimele ajustări a tarifelor au fost operate în luna decembrie 2022.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii