Test psihologic pentru judecători. După ce reguli va funcționa Colegiul de selecție și evaluare a magistraților

Mihaela Cibotaru
07/06/2023
CIJM

Colegiul de selecție și evaluare a judecătorilor va avea 7 membri, care vor fi detașați pentru un termen de 4 ani. Guvernul a aprobat, miercuri, un aviz asupra amendamentelor la proiectul de Lege privind selecția și evaluarea performanțelor judecătorilor.

Potrivit ministrei Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, modificările propuse vor îmbunătăți mecanismul de lucru al viitorului Colegiu și modalitatea de remunerare a membrilor acestuia. „Cele mai importante prevederi vizează reducerea numărului de membri ai Colegiului de selecție și evaluare a judecătorilor de la nouă la șapte, reglementarea faptului detașării membrilor Colegiului respectiv pentru un mandat de patru ani, precum și modificarea modalității de salarizare a membrilor Colegiului”, a specificat ea.

Ministra Justiției a subliniat că proiectul de lege prezentat de Guvern, sub autoratul Ministerului Justiției, prevedea o altă formulă de constituire și funcționare a Colegiilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), astfel recomandă consultarea suplimentară a amendamentelor propuse cu reprezentanții sistemului judecătoresc.

Avizul aprobat de Guvern mai prevede introducerea „testului psihologic” pentru candidații la funcția de judecător drept condiție de numire în funcție și stabilirea unui termen exact în care aceștia pot confirma disponibilitatea de a participa la concursul de ocupare a funcțiilor vacante. CSM va avea o cotă de 20% din punctajul final în procesul de selecție a candidaților la funcția de judecător, iar criteriile de evaluare a performanțelor judecătorilor vor fi completate.

Pentru membrii Colegiului, a fost stabilită clasa de salarizare „115”, însă Guvernul solicită o analiză detaliată și argumentare la nivel de evaluare a funcției date.

Autorii amendamentelor consideră că, prin acestea, va fi fortificat rolul CSM în procesul de selectare a candidaților la funcția de judecător și va fi sporită claritatea criteriilor de evaluare a performanțelor judecătorului.

Mihaela Cibotaru
07/06/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii