Tiraspolul solicită Rusiei „măsurile diplomatice” împotriva Chișinăului

Ilie Gulca
28/02/2024

Așa-zisul „congres al deputaților de toate nivelurile” din Transnistria cere Rusiei „măsuri diplomatice” împotriva Chișinăului în timp ce purtătorul de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova, Daniel Vodă, spune că „nu există pericole de escaladare și destabilizare” a situației din regiune.

„Să aprope apel către Consiliul Federației și Dumei de Stat a Federației Ruse cu cererea de întreprindere a măsurilor diplomatice de apărare a Transnistriei în condițiile presiunii tot mai mari din partea Moldovei, ținând cont de faptul că peste 220.000 de cetățeni ruși au ședere permanentă pe teritoriul Republicii Moldovenești Nistrene și de experiența pozitivă unică a forțelor rusești de menținere a păcii pe Nistru, precum și de statutul de garant și mediator în procesul de negociere”, se menționează în primul punct al rezoluției adoptate de pretinsul congres.

În continuare, rezoluția prevede apeluri către secretarul general al ONU, participanții la formatul 5+2, OSCE, Parlamentul European, Adunarea Parlamentară a statelor Comunității Statelor Independente și Comitetul Internațional al Crucii Roșii cu solicitarea de a obliga Chișinău de a se abține de la pretinsa „presiune”.     

Biroul politici de reintegrare de la Chișinău a respins declarațiile „propagandistice venite de la Tiraspol, amintind că regiunea transnistreană beneficiază de pe urma politicilor de pace, securitate și integrare economică cu Uniunea Europeană, avantajoase pentru toți cetățenii”.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a spus că nu există riscuri ca situația din regiune să se înrăutățească.

„Nu există pericole de escaladare și destabilizare. Este o altă campanie prin care se încearcă isterizarea societății. Nu vedem pericole de destabilizare. Unica tensiunea a zilei de astăzi este ziua posomorâtă de afară”, a spus Daniel Vodă cu referire la așa-zisul congres.

Pe 21 februarie, opozantul transnistrean Ghenadi Ciorba a declarat că liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a convocat „Congresul deputaţilor de toate nivelurile” din stânga Nistrului pe 28 februarie la ordinul Moscovei pentru a cere anexarea regiunii la Federația Rusă.

Ghenadi Ciorba consideră că la forum „trebuie exprimată o cerere din partea cetățenilor de aderare a Transnistriei la Federația Rusă, iar pe 29 februarie, Putin va anunța acest lucru în discursul său rostit în Adunarea Federativă.

Biroul Politici de Reintegrare a comentat pe 22 februarie informațiile privind o eventuală cerere a autoproclamatelor autorități de la Tiraspol de alipire la Federația Rusă.

Autoritățile constituționale au comunicat că situația în zona transnistreană denotă că nu ar exista un astfel de risc, în contextul desfășurării, în data de 28 februarie curent, a așa-zisului congres al „deputaților de toate nivelurile” din stânga Nistrului.

Ilie Gulca
28/02/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii