Tradiția e sfântă. În ajunul anului nou pe stil vechi, mitropolitul Vladimir s-a întâlnit cu ambasadorul rus

Viorica Mija
13/01/2023
Colaj CIJM

Tradițional, Mitropolitul Chișinăului și Întregii Moldove, Vladimir,  în ajunul sărbătoririi sfântului Vasile, s-a întâlnit cu ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov.

Conform unui comunicat de presă difuzat de ambasada Federației Ruse, cei doi au făcut un schimb de opinii asupra „proceselor internaționale”, fără a fi oferite detalii dacă discuțiile au vizat sau nu situația din Ucraina.

Pe 28 decembrie 2022, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove Vladimir a participat la ședința comună a Sfântului Sinod și Consiliului Suprem Bisericesc al Bisericii Ortodoxe Ruse. Cu două două luni mai devreme a fost invitat la o adunare a bisericii ortodoxe ruse și a condus o liturghie festivă la o mănăstire de lângă Moscova, unde s-a rugat pentru comandantul suprem al forţelor armate ruse.

În timpul liturghiei conduse de Vladimir au fost rostite rugăciuni pentru armata rusă, dar şi pentru Vladimir Putin.

„Încă ne rugăm ţie, Dumnezeului nostru, pentru conducătorul statului rus - Vladimir Vladimirovici. Dă-i, Doamne, milă, îndurare, sănătate şi mulţi ani. Păzeşte-l de toţi duşmanii văzuţi şi nevăzuţi", s-a rugat mitropolitul Vladimir pentru cel din cauza căruia au fost ucişi zeci de mii de oameni.

În zilele următoare, Mitropolitul Vladimir a fost decorat de către Patriarhul Kiril cu una dintre cele mai înalte distincții ale Patriarhiei Moscovei – Ordinul Patriarhal, „Cuviosului Serafim de la Sarov”, gr. I.

Viorica Mija
13/01/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii