Transferurile record de valută din mai au făcut ca oferta să depășească cererea pe piața valutară

Ion Chișlea
21/06/2022
74% din volumul transferurilor în favoarea persoanelor fizice au fost făcute în EURO

Piața valutară s-a echilibrat în întregime în luna mai după două luni de deficit de valută și intervenții ale Băncii Naționale. Ameliorarea se datorează, în mare parte, unei cantități record pentru luna mai a transferurilor de valută de peste hotare în favoarea persoanelor fizice.

Peresoanele fizice au vândut pe parcursul lunii trecute valută în valoare de peste 373 milioane de dolari la casele de schimb valutar. Suma a fost suficientă să acopere atât cererea de valută la casele de schimb cât și deficitul de pe piața valutară fără numerar, unde operează persoanele juridice.

Potrivit datelor BNM, în mai oferta a depășit cererea de valută cu 6%.

Oferta generoasă de valută pe piață se explică printr-un volum fără precedent pentru luna mai al transferurilor de valută de peste hotare în favoarea persoanelor fizice.

În total, către persoanele fizice din Republica Moldova a fost transferată valută în valoare de 148,64 milioane de dolari, o sumă record pentru luna mai.

În luna aprilie moldovenii au vândut în numerar valută în valoare de 307 milioane de dolari, acoperind în întregime cererea de valută în casele de schimb dar și cererea pe piața fără numerar din partea persoanelor juridice în proporție de 68%.

În luna martie, situația a fost mult mai dramatică. În primele zile de după declanșarea războiului din Ucraina, pe fundalul unei incertitudini generalizate, moldovenii au vândut mai puțină și au cumpărat mai multă valută de la casele de schimb. Drept urmare, s-a creat un deficit acut de valută atât pe piața valutară în numerar, cât și pe cea fără numerar, BNM fiind nevoită să verse pe piață 232,8 milioane de dolari din rezervele oficiale pentru a nu admite prăbușirea leului.

Ion Chișlea
21/06/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii