Unii șefi ai celor mai importante instanțe de judecată din țara noastră și-au reînnoit anul trecut colecțiile de mașini, au moștenit bani sau terenuri, iar alții au beneficiat, ca și în ceilalți ani, de donații generoase de la părinți și rude. Reporterii Anticoruptie.md au analizat declarațiile de avere și de interese personale ale președinților și vicepreședinților Curții Supreme de Justiție, Curții de Apel Chișinău și Judecătoriei Chișinău, depuse pentru anul 2019.
Tranzacții de milioane cu apartamente și mașini de lux
Ghenadie Pavliuc, adjunct al președintelui Judecătoriei Chișinău, a făcut anul trecut mai multe tranzacții de sute de mii de lei și zeci de mii de euro. Acesta și-a schimbat aproape toate mașinile pe care le avea în garaj. Astfel, el a cesionat un BMW contra sumei de 10 mii de euro, iar pentru 13.600 de euro, în noiembrie 2019 a cesionat un Hyundai Tucson, pe care l-a cumpărat anul trecut nou-nouț, cu 21.470 de euro. În august 2019 el a mai vândut, cu 353 de mii de lei, un automobil de marcă Toyota RAV 4. Tot anul trecut Pavliuc a cumpărat cu 427.680 de lei un BW X3, pe care în ianuarie 2020 l-a vândut cu 420 de mii, potrivit declarației de avere. În 2020 magistratul a intrat în proprietatea altor două automobile, un Renault Kadjar și un Lexus, pentru care a scos din buzunar 751 de mii de lei. Conform actului prezentat la Autoritatea Națională de Integritate, în ianuarie 2020, Ghenadie Pavliuc a cesionat un apartament de 66 de metri pătrați, contra sumei de 35 de mii de euro. În urma decesului părinților, anul trecut Pavliuc a moștenit 2.000 de dolari, 2.500 de euro și 45.000 de lei. Din salariul de judecător Pavliuc a obținut anul trecut 296 de mii de lei, la care se adaugă 16 mii, din activitatea didactică la INJ, USM și USEM. Soția sa a completat bugetul familiei cu 67 de mii de lei, la care se adaugă indemnizația pentru creșterea copilului de aproape 30 de mii.
Terenuri noi, datorii și donații de mii de euro
Vicepreședintele Judecătoriei Chișinău, Dorin Dulghieru, s-a ales anul trecut cu mai multe loturi de pământ. Astfel, în decembrie 2019 el a primit cu titlu de donație șapte terenuri agricole cu suprafața totală de 5,1 hectare. Anul trecut magistratul a cesionat un automobile de model Skoda Superb contra sumei de 30.000 de euro. În schimb, el a luat în Leasing, un Volkswagen Passat, în valoare de 21.500 de euro. Creditul, în mărime de 5.000 de euro, trebuie întors până în 2021, cu 8,99% rata dobânzii. În declarația de avere și interese pentru 2019 a judecătorului sunt trecute salariul acestuia și veniturile din activitatea academică, în valoare totală de 308 mii de lei.
Un alt vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău, Corneliu Guzun, nu a făcut achiziții importante în 2019. În schimb, acesta a beneficiat de donații în mărime de 13 mii de euro. Totodată, magistratul a contractat anul trecut un împrumut de două ori mai mare decât veniturile sale pe un an întreg. Având în 2019 venituri de numai 252 de mii, Guzun a luat un credit în mărime de jumătate de milion de lei, pe care trebuie să-l întoarcă timp de 10 ani, cu o rată a dobânzii de 11,11 la sută.
Mașini noi în garajele șefilor din Justiție
Mai mulți șefi ai celor mai importante instanțe din țară și-au completat garajele în 2019 cu mașini de lux. Bunăoară vicepreședintele Curții de Apel Chișinău, Iurie Iordan, și-a cumpărat anul trecut un automobil nou-nouț de model Toyota RAV4, pentru care a achitat mai bine de jumătate de milion de lei. Pentru a-și permite achiziția, judecătorul a vândut alte două automobile, ambele de marcă Toyota, cu 160, respectiv 95 de mii de lei, și a contractat un credit în mărime de 249 de mii de lei, pe care trebuie să-l întoarcă până în 2021, cu o rată a dobânzii de 24,69%. Veniturile familiei Iordan în 2019, alcătuite din salariul său și al soției, precum și din pensie, se cifrează la 700 de mii de lei.
Și președintele Judecătoriei Chișinău, Radu Țurcanu, a vândut anul trecut un automobil pentru a-și cumpăra unul mai nou. El a schimbat o Toyota Corola, pe o Toyota RAV 4, pentru care a scos din buzunar 330 de mii de lei. Curios este faptul că, în declarația de avere și interese personale pentru anul trecut Țurcanu a indicat că a vândut autoturismul cu 130 de mii de lei, asta chiar dacă în declarația completată un an mai devreme valoarea mașinii era de doar 6.750 de lei. Magistratul a avut în 2019 venituri de 339 de mii de lei din activitatea de judecător, la care se adaugă 54 de mii, din activitatea didactică de lector la Academia de Studii Economice, Universitatea de Stat și la Institutul Național al Justiției. 11 mii de lei a obținut Țurcanu din darea în chirie a unui spațiu, iar soția sa a completat bugetul familiei cu 66 de mii de lei. 106 mii de lei se regăsesc în conturile bancare ale judecătorului.
Și vicepreședinta CSJ, președinta interimară a Colegiului Civil, Tamara Chișca-Doneva, s-a ales anul trecut cu un automobile de marcă Toyota. Magistrata a achitat însă de cinci ori mai puțin decât colegul său de la Curtea de Apel – 100 de mii de lei. Judecătoarea a avut anul trecut un salariu anual de 321 de mii de lei, la care se adaugă pensia de 162 de mii. Soțul acesteia a completat bugetul familiei cu 112 mii de lei. În depozitele bancare ale magistratei se păstrează 71 de mii de lei și 12 mii de euro.
Mai mulți șefi din justiție nu au achiziționat nimic în 2019
Ceilalți șefi ai Curții Supreme de Justiție, ai Curții de Apel Chișinău, și ai Judecătoriei Chiținău nu au făcut achiziții importante anul trecut.
Președintele interimar al Curții Supreme de Justiție, Vladimir Timofti, a avut anul trecut un salariu de 397 de mii de lei, adică 33 de mii de lei pe lună. Pensia magistratului constituie 162 de mii de lei. Din vânzarea unui autoturism primit drept moștenire, Timofti a mai adunat 4.000 de lei.
Vicepreședintele CSJ, președinte interimar al Colegiului Penal, Iurie Diaconu, a încasat în 2019, 379 de mii de lei din salariu, la care se adaugă o pensie de 162 de mii. Pensia soției sale a fost de zece ori mai mica. La bancă soții Diaconu păstrează 381 de mii de lei.
Președinta interimară a Curții de Apel, Lidia Bulgac, a avut în 2019 venituri de 488 de mii de lei, formate din salariul de la Curte, cel de la INJ, precum și din pensie. La bancă magistrate depozitează 226 de mii de lei.
Nelea Budăi, vicepreședinta Curții de Apel Chișinău, a ridicat în 2019 un salariu de 387 de mii de lei, la care se adaugă circa șase mii din activitatea didactică. Pensia magistratei se cifrează la 287 de mii de lei, echivalentul a 24 de mii de lei pe lună. Soțul judecătoarei a adus în familie 133 de mii din pensie.
Dacă în 2018 vicepreședintele Judecătoriei Chișinău, Vitalie Stratan, și-a cumpărat o casă de locuit, anul trecut magistratul nu a făcut achiziții valoroase. Împreună cu soția, acesta a acumulat 362 de mii de lei în 2019, la care se adaugă alocația pentru copii, în mărime de 2.850 de roni.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii