Ultimele evenimente ale războiului din Ucraina: Forțele Armate ale Ucrainei contraatacă trupele rusești în Donbas

Ilie Gulca
16/05/2022
Foto: reuters.com

Rusia a atacat poziții în estul Ucrainei și încearcă să încercuiască forțele ucrainene în Donbas și să evite o contraofensivă în jurul orașului Izium.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că ofensiva Rusiei în Donbas a stagnat și că Ucraina ar putea câștiga războiul, un rezultat pe care puțini analiști militari l-au prezis la începutul conflictului.

„Războiul Rusiei în Ucraina nu decurge așa cum planificase Moscova”, a declarat Stoltenberg reporterilor duminică, citat de reuters.com. În același timp, se înregistrează o altă lovitură strategică pentru Rusia, care s-a opus de multă vreme extinderii NATO. Finlanda a confirmat duminică că va solicita aderarea la Alianța nord-atlantică.

Social-democrații aflați la guvernare în Suedia au susținut duminică aderarea la NATO, deschizând calea pentru o cerere și abandonând decenii de nealiniere militară.

NATO și Statele Unite au spus că au încredere că ambele țări vor fi acceptate în alianță și că rezervele Turciei, care dorește ca țările nordice să înceteze sprijinul pentru grupurile militante kurde prezente pe teritoriul lor, ar putea fi depășite.

Ilie Gulca
16/05/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii