Fosta șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, nu mai poate ocupa funcții publice timp de 5 ani. Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a aprobat, cu cinci voturi, raportul privind nepromovarea evaluării externe. Decizia a fost emisă după ce Dragalin și-a dat demisia în timpul procedurii de vetting și, practic, are un caracter tehnic. Legea privind evaluarea externă stipulează că „demisia depusă după expirarea termenului de 20 de zile de la notificarea inițierii evaluării este echivalentă cu nepromovarea evaluării”.
Consiliul Superior al Procurorilor a acceptat raportul Comisiei Vetting, din 12 iunie curent, privind nepromovarea evaluării externe de către Veronica Dragalin. Decizia a fost luată cu votul a cinci membri.
Conform procedurilor, Hotărârea CSP va fi transmisă procurorului general interimar, Alexandru Machidon, și Autorității Naționale de Integritate (ANI).
În cadrul ședinței din 10 iulie, Veronica Dragalin a cerut respingerea raportului Comisiei și încetarea procedurii. Ea a comentat că legea ar trebui interpretată rațional, nu strict tehnic, iar o simplă întârziere administrativă nu poate fi echivalată cu o sancțiune.
„CSP are nu doar posibilitatea, ci și obligația de a evita o interpretare mecanică, care duce la un rezultat absurd: aplicarea unei sancțiuni severe fără constatarea vreunei abateri”, susține Dragalin.
Veronica Dragalin și-a anunțat demisia în luna februarie, pe fundalul unor critici ale guvernării privind activitatea instituției pe care a condus-o.
Neînțelegerile au fost accentuate de proiectul de lege care prevedea comasarea PA și PCCOCS, idee care ulterior a fost abandonată de promotorul ei, Partidul Acțiune și Solidaritate.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii