Versiunea tipărită a Ziarului de Gardă, pusă în pericol de costul majorat de distribuție impus de Poșta Moldovei

Anticoruptie.md
04/12/2023
zdg.md

Redacția Ziarului de Gardă a lansat luni un apel public către Guvern, Comisia Parlamentară pentru mass-media, ONG-urile de media și partenerii de dezvoltare prin care a cerut analizarea repetată a deciziei privind majorarea costului de distribuție cu 341% impusă de Întreprinderea de Stat „Poșta Moldovei”. 

Publicația menționează că a primit pe 30 noiembrie contractul ce prevede calculele de la Poșta Moldovei, fiind informată și telefonic că aceste prețuri noi - crescute cu 341% - ar acoperi cheltuielile reale pentru distribuția ziarelor.

„Asta înseamnă că și redacția ar urma să crească costurile unui abonament cu circa 350%, dar așa cum peste 80% dintre abonații ZdG sunt pensionari sau persoane vulnerabile, deducem că majoritatea dintre ei nu vor putea să mai perfecteze abonamente”, precizează ZdG.

Între timp, conducerea Asociației Presei Independente (API) a inițiat un dialog cu Guvernul despre un mecanism de susținere a redacțiilor ziarelor independente privind acoperirea parțială a costurilor pentru distribuție. Acoperirea se preconizează să fie făcută în baza evaluărilor privind etica și deontologia profesională.

„Mecanismul posibilei compensări de către Guvern, prin intermediul societății civile, a creșterii costului pentru distribuție trebuie să fie explicit și permanent, astfel încât să nu poată fi viciat de interese opace, dar nici anulat până când ziarele care servesc interesul public nu își redresează situația”, consideră redacția ziarului de investigații. 

Anticoruptie.md
04/12/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii