Vicepremierul Serebrian, după boicotul Tiraspolului: „Aveți măcar atâta bun simț și dați un răspuns”

Viorica Mija
17/01/2025
Sursa foto: captură video, privesc.eu

Vicepremierul Oleg Serebrian declară că autoritățile de la Chișinău sunt gata să ajute regiunea transnistreană, dar pretinsii lideri de la Tiraspol boicotează orice inițiativă. Oficialul le-a cerut să accepte și ajutorul promis de Ucraina, sub formă de cărbune. Declarațiile au fost făcute în contextul în care, unilateral, Tiraspolul a anulat întâlnirea reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană. În cadrul întrevederii urma să fie discutată formula de acordare a ajutoarelor umanitare locuitorilor din regiunea transnistreană. Serebrian a mai dat asigurări că, în pofida atitudinii neconstructive și provocatoare afișată de separatiști, autorităţile de la Chişinău nu vor împiedica tranzitul gazelor ruseşti în stânga Nistrului.

„Eu în locul domnului Ignatiev răspundeam la chemarea Chișinăului îndată. Mă duceam oriunde, chiar și dacă întâlnirea avea să aibă loc nu la Chișinău, ci la Vinița”, a declarat Serebrian, în cadrul unei conferințe de presă. 

Serebrian a subliniat că Tiraspolul nu a făcut niciun demers către autoritățile constituționale, în contextul crizei energetice. 

„Suntem gata să oferim alimente, medicamente, combustibil, generatoare, să primim bolnavi gravi în instituțiile noastre medicale, să deservim cu ambulanțele noastre raioanele din stânga Nistrului. Nu e oare o atitudine genocidară a celor de la Tiraspol ceea ce fac acum cu acești oameni pe care îi țin în prizonierat?”, a întrebat retoric Serebrian.

Vicepremierul Serebrian a dat asigurări că autoritățile de la Chișinău sunt gata să ofere „tot ajutorul cetățenilor noștri din stânga Nistrului”.

„Dacă nu vreți să ne cereți ajutorul, măcar lăsați-ne să vă ajutăm. Nu împiedicați ambulanțele noastre să treacă în regiune la chemare, lăsați instituțiile medicale de acolo să se adreseze colegilor lor de pe malul drept pentru asistența de care au nevoie, dați voie ca IGSU (Inspectoratul General pentru Situații de Urgență) să aducă și să instaleze generatoare în spitale și în școli, scoateți în această perioadă critică toate piedicile pe care le-ați creat în calea liberei circulații a cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului.Aveți măcar atâta bun simț și dați un răspuns, pentru că înțeleg că nu aveți curajul să respingeți deschis acest ajutor”, a mai spus Serebrian.

Joi, liderul separatist de la Tiraspol a anunțat reluarea aprovizionării  cu gaze rusești, nu este clar mecanismul prin care acesta ar ajunge în stânga Nistrului. Conform ultimelor declarații ale reprezentanților Kremlinului, Moscova nu exclude scenariul care prevede achiziționarea de gaz pe piața spot europeană cu ajutorul unei companii intermediare. Costul ar urma să fie acoperit de ruși.

„Moscova va fi pregătită și dispusă să acorde asistență Transnistriei. Din punct de vedere logistic, aici trebuie luate măsuri din partea Moldovei pentru a asigura aprovizionarea, dar nu am auzit nicio declarație despre disponibilitatea de a face acest lucru”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov.

Între timp, se pare că rușii au identificat și compania intermediară din Republica Moldova - Natural Gaz D.C. Aceasta ar urma să asigure o achiziție de gaz în perioada ianuarie-aprilie într-un volum de aproximativ 3 milioane de metri cubi pe zi.

Informația a fost confirmată de coproprietarul Natural Gaz D.C., Arcadie Vicol, care a fost invitat la Serviciul de Informații și Securitate (SIS) pentru explicații.

Viorica Mija
17/01/2025




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii