VIDEO // „Nota de plată” a Guvernului pentru condamnările la CEDO în 20 de ani

Anticoruptie.md
12/09/2017
Sediul CEDO de la Strasbourg. Foto: CIJM

Guvernul Republicii Moldova a achitat până acum peste 16 milioane de euro drept compensaţii persoanelor care s-au plâns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Datele sunt prezentate într-un film elaborat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) cu ocazia împlinirii a 20 de ani de când țara noastră a aderat la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, recunoscând astfel jurisdicția Curții.

Potrivit datelor, începând cu anul 1997 și până în prezent, Curtea a primit peste 12.500 de cereri îndreptate împotriva Republicii Moldova și a pronunțat peste 350 de hotărâri în cauzele moldovenești. Reprezentanții CRJM concluzionează că, datorită CEDO, au fost înăsprite sancțiunile pentru tortură, iar numărul plângerilor depuse la Curte pentru cazuri de maltratare a scăzut semnificativ. Totodată, a apărut dreptul de a obține compensații pentru procese tergiversate sau executarea îndelungată a hotărârilor judecătorești. Printre alte rezultate se numără și faptul că Federația Rusă a fost recunoscută responsabilă pentru încălcarea drepturilor omului în regiunea transnistreană.

Autorii notează că Moldova are și restanțe. Bunăoară multe dintre hotărâri nu sunt suficient de motivate, iar procesele judiciare sunt netransparente. De asemenea, în pofida a peste 20 de condamnări la CEDO, arestul este utilizat prea des și nejustificat, iar judecătorii nu beneficiază de independență absolută. Și condițiile de detenție în penitenciare rămân la fel de proaste.

Anticoruptie.md
12/09/2017




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii