VIDEO// Premierul Recean va anunța, în 10 zile, cine sunt miniștrii de care se desparte. Lista opoziției

Anticoruptie.md
06/11/2024
Captură video

Premierul Dorin Recean spune că va fi gata, în 10 zile, să propună schimbările din Guvern. Cerute de societate și de către președinta realeasă, Maia Sandu, remanierile ar fi un prim pas pentru îmbunătățirea procesului de guvernare a țării. Declarații în acest sens au fost făcute de Recean în cadrul ședinței cabinetului de miniștri.

„Vreau să le mulțumesc celor care sunt în Republica Moldova, moldovenilor noștri de peste tot - și din țară, și de peste hotare. Pentru că s-au mobilizat atât de bine ca să votăm. Mulțumesc moldovenilor care încă trăiesc peste hotare, pentru fsptul că s-au mobilizat. Cel puțin o parte din ei așteaptă ca să revină acasă. Și chiar dacă acum există tentative să ne împartă în cei care trăiesc aici și cei care trăiesc peste hotare - noi toți suntem un popor, toți suntem o țară”, a spus Recean.

În mesajul său, premierul s-a adresat atât votanților Maiei Sandu, cât și celor care l-au ales pe Alexandr Stoianoglo. 

„Celor aproape 1 milion de oameni care au votat pentru președinta Sandu, vreau să le mulțumesc pentru că au reconfirmat planul nostru de dezvoltare în marea familie europeană, dar și liderul care este capabil să realizeze acest obiectiv. La fel, celor care l-au votat pe contracandidatul Stoianoglo, le mulțumesc pentru că au atras atenția Guvernului la problemele și necesitățile pe care le au. Și cei care au votat-o pe președinta Sandu, și cei care l-au votat pe contracandidatul său, au spus foarte clar că trebuie să facem anumite schimbări. În următoarele 10 zile eu voi veni cu aceste propuneri de schimbări”, a promis Recean. 

Maia Sandu a declarat că rezultatele alegerilor au developat necesitatea unei resetări a echipei de guvernare. Schimbările urmau să fie anunțate în luna decembrie.

Înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale, Blocul Împreună a cerut demisia miniștrilor Infrastructurii, Internelor, Agriculturii, Justiției și Economiei.

Anticoruptie.md
06/11/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii