VIDEO// „Războiul” pentru recoltă: agricultorii ucraineni își riscă viața pentru a aduna grâul de toamnă

Anticoruptie.md
07/09/2022
Sursa: Truha/Twitter

Ne temem pentru viața noastră, dar trebuie să strângem recolta. Sunt mărturiile agricultorilor ucraineni care se expun riscului în încercarea de a salva ceea ce a rămas pe câmpuri după bombaramentele rusești. De altă parte, autoritățile Ucrainei avertizează despre faptul că, din cauza războiului, recolta din acest an va fi aproape înjumătățită, parte din cauza că trupele ruse țintesc lanurile sau fură cerealele, pe care le transportă în Crimeea.

Într-un reportaj realizat de jurnaliștii de la Nastoiașcee vremea,  fermierii povestesc cum muncesc pe câmpuri anterior bombardate, pe care uneori sunt găsite și proiectile neexplodate.

Recolta Ucrainei de cereale va fi mult mai redusă anul acesta decât în 2021, a avertizat și ministrul ucrainean al Agriculturii, Mikola Solski, și asta deoarece practic jumătate dintre terenuri se află în zone unde se desfăşoară lupte intense.  
Și preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a menționat că, din cauza invaziei ruse, recolta va fi înjumătățită. Totuși, Zelenski a reiterat că Ucraina poate contribui la prevenirea unei crize alimentare globale dacă va rămâne funcțională calea de export pe Marea Neagră și identificate alte modalități alternative.

Înainte de invazia rusă, Ucraina deţinea aproximativ 50 la sută din exporturile mondiale de floarea soarelui, 9 la sută din cele de grâu, 17 la sută din cele de orz şi 12 la sută din cele de porumb.

Pentru a susține fermierii ucraineni, Comisia Europeană a oferit luni un ajutor de 500 de milioane de euro. Banii vor fi cheltuiți pentru a ajuta persoanele strămutate să-și rezolve problema locuințelor, dar și pentru agricultură, care a suferit pierderi dramatice în urma agresiunii Federației Ruse.

„Folosind alimentele ca armă în războiul împotriva Ucrainei, Rusia este singura responsabilă de criza mondială a securității alimentare pe care a provocat-o”, se arată în  Concluziile Consiliului European din data de 23 iunie 2022.

În cadrul reuniunii Consiliului European, liderii UE au subliniat că Rusia este singura responsabilă pentru criza alimentară mondială și i-au solicitat insistent să înceteze imediat vizarea instalațiilor agricole și să permită exportul de cereale ucrainene.

 

Anticoruptie.md
07/09/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii