VIDEO // Susținătorii PD adunați în fața Postului Public de Televiziune au făcut mizerie. Mai mulți locatari sunt nemulțumiți

Julieta Savițchi
09/06/2019
Anticoruptie.md

Locuitorii celor trei blocuri de lângă sediul Postului Public de Televiziune Moldova 1 sunt indignați că susținătorii Partidului Democrat, care s-au adunat sâmbătă seară pentru a protesta în legătură cu deciziile luate în cadrul Parlamentului, le-au invadat curtea și au făcut mizerie. 

„Ați țipat toată noaptea sub ferestre! Aici locuiesc oameni care trebuie să se odihnească! Duceți-vă la Plahotniuc și țipați, dacă tot el v-a trimis!”, le-a ripostat o locatară. O altă persoană spune că nu o deranjează protestatarii și consideră că aceștia au fost trimiși de Ministerul de Interne „să ne apere de râia rusească”.

Un alt simpatizant democrat ne-a comunicat că s-au adunat în jur de 300 de persoane și „așteaptă să vină Platforma”. Acesta a mai declarat că șefii săi dețin o autorizație privind protestul de la Postul Public de Televiziune, fără să precizeze cine sunt șefii săi.

Mai mulți protestatari se poartă agresiv, mai ales cu cei care îi întreabă  de unde au venit și de ce se află aici. 

Corturile din fața Postului public de televiziune au fost instalate sămbătă seară. În curtea din apropiere, dar și în stradă au fost parcate mai multe automobile cu numere de Transnistria și Dubăsari. Pe unele automobile, cu numere de Chișinău, sunt aplicate hologramele unor cluburi de lupte K 1.

14:40. Locatarii au solicitat intervenția Poliției. Oamenii legii i-au rugat pe susținătorii PDM să părăsească curtea și să revină în fața sediului Televiziunii Publice. Totodată, polițiștii au îndemnat locatarii la calm.

Julieta Savițchi
09/06/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii