VIDEO/FOTO// Cameramanului portalului Anticoruptie.md i-a fost îngrădit accesul în Judecătoria Ciocana, la procesul lui Igor Dodon

Anticoruptie.md
26/05/2022
Nadejda Roșcovanu

Cameramanul Portalului Anticoruptie.md, Anatol Mătăsaru, a fost împiedicat joi să intre în sediul judecătoriei Ciocana unde se examinează dosarul fostului președinte Igor Dodon. Anatol Mătăsaru este angajat al Centrului de Investigații Jurnalistice și s-a legitimat, dar carabinierii care asigură paza i-au interzis să intre în timp ce alți jurnaliști de la alte instituții media au avut acces în sala de judecată. Incidentul a fost fotografiat de jurnalista Nadejda Roșcovanu. 

Magistrații din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, examinează demersul procurorilor în privința mandatului de arest pentru 30 de zile a fostului președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon.

Jurnaliști care au avut acces în sediul judecătoriei spun că ar fi auzit cum deputatul socialist Grigore Novac a dat indicații forțelor de ordine să nu îi permită lui Anatol Mătăsaru să intre la proces. În fața camerei de luat vederi, Novac a infirmat că ar fi dat indicații.   

Președinta Centrului de Investigații Jurnalistice, Cornelia Cozonac, a declarat că este o încălcare gravă a legii și a drepturilor jurnalistului: „Este un abuz din partea reprezentanților statului. În acest caz, carabinierii l-au împiedicat pe cameramanul portalului Anticoruptie.md să își facă munca în calitate de jurnalist. Anatol Mătăsaru este angajat al Centrului de Investigații Jurnalistice. El filmează, documentează și transmite de la fața locului. El are legitimație de jurnalist și s-a legitimat în fața carabinierilor. Dimineața, Anatol Mătăsaru a fost detașat să filmeze la oficiul Ciocana al Judecătoriei Chișinău. Această interdicție este gravă deoarece altor jurnaliști li s-a permis accesul și doar lui Anatol Mătăsaru i-a fost împiedicat accesul într-o instanță de judecată, la un proces care este public”.

Foto: Nadejda Roșcovanu 

„Cameramanul a fost împiedicat să-și facă munca jurnalistică, iar această acțiune este pasibilă de Condul Penal. Juriștii Centrului de Investigații Jurnalistice vor face demersurile necesare în acest sens”, a precizat președinta CIJM.     

Reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice au realizat din 2008 până în prezent mai multe anchete jurnalistice în care au deconspirat scheme de corupție și abuzuri care îl vizau pe fostul președinte, Igor Dodon, și pe alți deputați socialiști.    

Codul Penal al Republicii Moldova. Articolul 1801. Împiedicarea intenţionată a activităţii mass-media sau intimidarea pentru critică: 
            (1) Împiedicarea intenţionată a activităţii mass-media sau a jurnalistului, precum și intimidarea mass-media sau a jurnalistului pentru critică
            se pedepsesc cu amendă în mărime de la 500 la 650 unităţi convenţionale cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice pe un termen de pînă la 2 ani.
            (2) Aceleaşi acţiuni săvîrşite cu folosirea situaţiei de serviciu
            se pedepsesc cu amendă în mărime de la 650 la 850 unităţi convenţionale cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice pe un termen de pînă la 4 ani.
            (3) Acţiunile prevăzute la alin. (1) și (2):
            a) săvîrșite cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei;
            b) săvîrșite de două sau mai multe persoane;
            c) însoţite de sustragerea sau deteriorarea materialelor sau echipamentului jurnalistului în scopul împiedicării activității jurnalistice,
            se pedepsesc cu amendă în mărime de la 750 la 1350 unităţi convenţionale cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice pe un termen de pînă la 5 ani.

 

 

Anticoruptie.md
26/05/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii